Având în vedere că planeta este din ce în ce mai fierbinte, se preconizează că cererea de echipamente de răcire se va tripla până în 2050, ceea ce va duce la dublarea emisiilor de gaze cu efect de seră legate de funcționarea aparatelor, potrivit Rador Radio România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Datele provin din Global Cooling Watch 2025, un nou raport al PNUMA, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, dat publicității marți (11 noiembrie), în timpul COP30 de la Belém.

Documentul indică faptul că în urma creșterii populației și a căldurii extreme, mai multe familii cu venituri mici vor avea acces la sisteme de răcire mai poluante și ineficiente. Proiecția este că emisiile produse de aceste dispozitive vor ajunge la 7,2 miliarde de tone de dioxid de carbon (CO2e) în 2050, mai mult decât dublul cantității înregistrate în 2022.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

ONU subliniază că există modalități de a evita acest scenariu prin utilizarea unor echipamente mai eficiente și prin combinarea ventilatoarelor cu unități de aer condiționat. Dacă se va realiza acest lucru, se estimează că emisiile din acest sector vor scădea cu 64% până la mijlocul secolului, ceea ce ar evita costuri de energie și infrastructură de 43 de trilioane de dolari și ar proteja 3 miliarde de oameni.

Dacă va exista o decarbonizare rapidă a sectorului energetic, poluarea ar fi cu 97% mai mică.

Inger Andersen, director executiv al PNUMA, susține că accesul la răcire ar trebui tratat ca infrastructură esențială, la fel ca apa și canalizarea, în condițiile unor valuri de căldură mai frecvente și extreme.

“Dar nu putem rezolva criza termică doar cu aerul condiționat, ceea ce ar crește emisiile de gaze cu efect de seră, ar majora costurile și ar spori numărul substanțelor care dăunează stratului de ozon”, a declarat aceasta. O altă preocupare este legată de utilizarea crescândă a energiei, care ar putea provoca pene de curent.

Peste un miliard de oameni din întreaga lume suferă din cauza lipsei de răcire adecvată, potrivit PNUMA, un număr care se așteaptă să se tripleze până în 2050. Vulnerabilitatea este mai mare în rândul grupurilor cu venituri mici și cu risc ridicat, cum ar fi femeile, micii fermieri și vârstnicii, conform raportului.

Andersen afirmă că soluțiile eficiente din punct de vedere energetic și bazate pe natură pot ajuta la satisfacerea cererii tot mai mari și la protejarea oamenilor, în timp ce lumea lucrează pentru a controla temperaturile.

Câteva sugestii din raport sunt:

• investiții în răcirea pasivă, cu un design inteligent al pereților, acoperișurilor, geamurilor, umbririi și ventilației;

• soluții cu consum redus de energie, inclusiv ventilatoare, aer condiționat hibrid și soluții solare off-grid;

• reducerea rapidă a utilizării hidrofluorocarburilor (HFC), care exacerbează încălzirea globală și care au fost adoptate ca înlocuitori pentru CFC, ce provoacă gaura din stratul de ozon.

Sursa: FOLHA ONLINE / Rador Radio România / Traducerea: Iulia Baran