Producătorul național de energie nucleară Nuclearelectrica, controlat majoritar de statul român, a înregistrat un profit net de 1,58 miliarde de lei în primele nouă luni din anul 2025, în creștere cu 24,7% față de primele nouă luni din 2024, potrivit raportului financiar trimestrial publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Veniturile din exploatare au fost de 4,1 miliarde lei, în creștere cu 22,9%, din care veniturile din vânzarea energiei electrice au fost de 4,05 miliarde de lei. Creșterea a fost determinată de majorarea cu 19,1% a prețului mediu ponderat al energiei electrice vândute în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, față de prețul mediu ponderat din aceeași perioadă a anului 2024, în condițiile vânzării unei cantități totale de energie electrică ușor crescute +3,7%.

De asemenea, veniturile financiare nete au fost de 284,4 milioane de lei, în creștere cu 16,4%. EBITDA a fost de aproximativ 2,2 miliarde lei, în creștere cu 21%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Cheltuiala cu contribuția la fondul de tranziție energetică (CFTE), pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, a fost de 504,5 milioane de lei, față de un nivel de 110,5 milioane de lei pentru aceeași perioada a anului trecut, ca urmare a creșterii prețurilor de vânzare pentru anumite tranzacții peste nivelul reglementat pentru care se calculează și se datorează contribuția.

Producția și vânzarea de energie electrică

Producția brută de energie electrică a celor două unități operaționale ale CNE Cernavodă a fost de 8.042.244 MWh în primele 9 luni din anul 2025 (din care 2.913.904 MWh în trimestrul III 2025); din această producție brută, consumul propriu tehnologic al Unităților în timpul funcționarii, precum și în timpul opririlor asigurat din producție proprie, a fost de 660 mii MWh în primele 9 luni (din care 238 mii MWh în trimestrul III 2025).

Astfel, energia electrică produsă și livrată în Sistemul Energetic Național (“SEN”) a fost de 7.382.537 MWh în primele 9 luni din anul 2025, față de primele 9 luni din anul 2024 (7.311.146 MWh), reprezentând o creștere de 1%. În trimestrul III 2025 cantitatea de energie electrică produsă și livrată în SEN a fost de 2.676.071 MWh, în creștere cu 4,8% față de nivelul înregistrat în trimestrul III 2024 de 2.554.559 MWh.

Programul de producție de energie electrică netă aprobat de Consiliul de Administrație pentru anul 2025 (revizie ianuarie 2025) are în vedere o cantitate de 9.817.605 MWh, iar pentru primele 9 luni din 2025, are în vedere o cantitate de 7.147.534 MWh, fiind realizat în proporție de 103,3%; pentru trimestrul III 2025, a avut în vedere o cantitate de 2.589.216 MWh, fiind realizat în proporție de 103,4%.

Factorul de utilizare a puterii instalate, înregistrat de fiecare unitate operațională din cadrul CNE Cernavodă în trimestrul III 2025, precum și cumulat de la începerea exploatării comerciale (Unitatea 1 la 2 decembrie 1996, Unitatea 2 la 1 noiembrie 2007) până la 30 septembrie 2025, a fost după cum urmează:

Valoarea mai mică a factorului de utilizare a puterii instalate la Unitatea 2 CNE Cernavodă reflectă influență opririi planificate cu o durata efectivă de 1.076 ore, înregistrată începând cu data de 11 mai 2025 ora 11:02. Extensia neplanificată a opririi planificate a Unității 2 CNE Cernavodă a fost de 32,5 ore, începând din 26 iunie 00:06, și a durat până în data de 27 iunie ora 08:38.

Cantitatea de energie electrică vândută pe baza de contracte, pe piață spot (PZU și PI), precum și pe PE (septembrie estimat) este de 7.749.702 MWh, cu 6,4% peste programul de vânzări, de 7.280.804 MWh (dimensionat la prognoza de producție, fără estimarea opririlor neplanificate) și cu 3,7% mai mare față de cantitatea de energie electrică vândută în primele 9 luni din 2024.

Diferența dintre energia electrică vândută de Societate și energia electrică produsă și livrată de CNE Cernavodă (367 mii MWh) este reprezentată de energia electrică achiziționată pentru acoperirea integrală a obligațiilor contractuale, cantitate de energie electrică care a fost achiziționată în proporție de 82% prin contracte, 12% de pe piață spot și 6% de pe PE.

Prețul mediu ponderat de vânzare, pentru cantitățile de energie electrică vândute (fără PE), rezultat în primele 9 luni din 2025, este de 524,94 lei/MWh (inclusiv Tg). Spre comparație, prețul mediu ponderat al tuturor tranzacțiilor încheiate pe piețele în care SNN a activat în 2025 (PCCB – LE flex, PCCB – NC, PC – OTC, PZU și PI), calculat în baza valorilor publicate de OPCOM în rapoartele de piață lunare, este de 532,82 lei/MWh. În primele 9 luni din 2024, prețul mediu ponderat de vânzare, pentru cantitățile de energie vândute (fără MACEE și PE) a fost de 423,73 lei/MWh (inclusiv Tg).

Cantitățile de energie electrică vândute pe piață concurențială a contractelor bilaterale au reprezentat în primele 9 luni din 2025 o cota procentuală de 86,48% din volumul total al energiei electrice vândute (inclusiv dezechilibre), față de o cota procentuală de 16,47% înregistrată în primele 9 luni din 2024.

Prețul mediu de vânzare pe contractele bilaterale în primele 9 luni 2025 a fost de 526,39 lei/MWh (cu Tg inclus), înregistrând o creștere de 11,3% față de prețul mediu înregistrat în primele 9 luni din anul anterior, de 472,96 lei/MWh (cu Tg inclus), în condițiile în care valoarea tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea Tg a avut valoarea de 3,82 lei/MWh începând cu 1 ianuarie 2024 (conform Ordin ANRE nr. 109/20.12.2023) și de 3,29 lei/MWh începând cu 1 ianuarie 2025 (conform Ordin ANRE nr. 99/20.12.2024).

Pe piața spot (PZU și PI), în primele 9 luni 2025 s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 13,1% din volumul total de vânzări, față de o cota procentuală de 29% înregistrată în primele 9 luni din 2024. Prețul mediu de vânzare a energiei pe piață spot (PZU și PI) realizat de SNN în primele 9 luni din 2025 a fost de 515,34 lei/MWh (cu Tg inclus), față de 395,77 lei/MWh (cu Tg inclus) înregistrat în perioada similară a anului anterior.

Investiții ale Nuclearelectrica

Valoarea totală a programului de investiții al SNN pentru anul 2025 este de 3,43 miliarde lei (fără rambursările de rate aferente creditelor externe pentru investiții).

Din total valoare program, aproximativ 91% o reprezintă investițiile în curs, în timp ce investițiile noi, modernizările și dotările reprezintă cumulat aproximativ 9% din total, totodată, împrumuturile acordate filialelor și entității asociate, precum și aportul la capitalul social al FPCU reprezintă un procent de 18,45% respectiv 632,9 milioane lei.

Sursele de finanțare a investițiilor sunt reprezentate de surse proprii și credite bancare externe, valoarea total bugetată a celor din urmă fiind de 2,4 miliarde lei pentru anul 2025. La data prezentului raport compania are în derulare un contract de credit cu Banca Europeană de Investiții (BEI) în valoare maximală de 145 milioane de euro necesar proiectului “Instalația de Detritiere CNE Cernavodă” din care a fost trasă o prima tranșă în valoare de 40 milioane de euro la data de 11 aprilie 2025, și un contract de credit în valoare de 540 milioane de euro de la sindicatul bancar (Sindicatul) condus de către J.P. Morgan, în calitate de creditor, pentru finanțarea Proiectului „Retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă” semnat în dată de 24 septembrie 2025.

Nuclearelectrica are o capitalizare de 14,75 miliarde de lei. Ea este controlată de statul român cu 82,5% din acțiuni, de persoane juridice cu 13,2% și de persoane fizice cu 4,3%.