Bursele sociale vor continua să fie finanţate cu ajutorul fondurilor europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro, bani meniţi să sprijine prevenirea şi combaterea abandonului universitar, a menţionat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru într-o postare pe Facebook transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„O nouă veste excelentă privind banii europeni: alocăm 60 de milioane euro pentru bursele sociale a 40.000 de studenţi din România. Bursele sociale vor continua să fie finanţate cu ajutorul fondurilor europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro, bani meniţi să sprijine prevenirea şi combaterea abandonului universitar”, a scris ministrul.

Conform acestuia, în urma unui dialog foarte bun cu ministrul Daniel David şi cu sprijinul constant al Comisiei Europene, în special al vicepreşedintei executive Roxana Mînzatu, „am reuşit să asigurăm, prin Fondul Social European Plus, fondurile necesare pentru anul universitar 2025-2026, prin Programul Educaţie şi Ocupare”.

„Ce înseamnă asta, în concret? Studenţii din medii vulnerabile şi grupuri dezavantajate îşi vor putea continua studiile. Niciun tânăr nu ar trebui să fie nevoit să renunţe la studii doar pentru că nu îşi mai permite financiar să rămână la facultate”, a subliniat Pîslaru.

El a adăugat că bursele nu înseamnă doar un sprijin lunar, ci înseamnă generaţii de tineri care rămân să înveţe, îşi finalizează studiile şi devin profesioniştii de care România are nevoie.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Alături de tineri vom construi împreună o ţară mai dreaptă şi mai puternică”, şi-a încheiat postarea ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.