Programul Rabla pentru electrocasnice. Etapa a doua, pentru cumpărarea de televizoare, laptopuri și tablete, demarează vineri

Rabla pentru electrocasnice Sursa foto: AFM

Etapa a doua a programului Rabla pentru Electrocasnice, prin care pot fi acordate vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete, demarează vineri, 3 decembrie, la ora 10.00. Cea de-a doua etapă se va încheia joi, 9 decembrie, la ora 23.59.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

La etapa I, din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele și care a pornit în data de 19 noiembrie, bugetul de 14 milioane de lei s-a epuizat în cinci minute, fiind emise 35.000 de vouchere, cele mai multe pentru frigidere.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Etapa a treia va demara în 10 decembrie, cu vouchere aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele.

Bugetul total alocat în anul 2021 pentru noua etapă a Programului este de 34 milioane lei.

Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Pentru laptopuri și tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală și monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepția laptopurilor și tabletelor vechi.

De asemenea, pentru mașinile de spălat vase, precum și pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

Noutatea acestei sesiuni este introducerea a două noi clase energetice pentru televizoare, astfel că în ediția aceasta se vor putea achiziționa televizoare având cel puțin noua clasă energetică G.

O altă noutate o reprezintă introducerea unei prevederi clare cu privire la caracterul netransmisibil al voucherului. Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.