Cel mai mic salariu din Societatea de Transport Bucureşti (STB), companie de stat ai cărei angajați au intrat joi în grevă paralizând Capitala, este cât salariul mediu net la nivelul întregii Românii, recunoaște chiar liderul de sindicat din STB, care se declară totuși nemulțumit de aceste lefuri.
„Salariul unui conducător de vehicul este în jur de 4.200 lei. El nu ia mai mult de 3.000-3.500 lei net. Cei care prestează serviciul pot spune dacă este un salariu pe măsură. Nu este vorba de o grevă. Sindicatul a început să gestioneze lucrurile de acum 2 luni, suntem în etapa în care cerem măsuri”, a spus Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB), organizaţie cu circa 9.000 de membri.
Angajații STB cer negocierea unui nou contract colectiv de muncă, ce ar asigura o creștere salarială de minim 10% pentru a compensa rata inflației și costurile. STB are în jur de 11.000 de salariați.
Cererile angajaților STB vin în contextul în care ei au deja salarii mari, chiar la media întregii Românii. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.645 lei în noiembrie 2021, în creștere faţă de luna precentă, cu 101 lei (+2,8%). Salariul mediu net în București este de aproximativ 4.600 de lei.
Cât câștigă șoferii STB
Potrivit datelor obținute de HotNews.ro, în luna decembrie 2021 salariile plătite de STB șoferilor de autobuz și troleibuz și vatmanilor au fost următoarele:
- Un șofer de autobuz a câștigat între 2.694 lei și 7.801 lei net, în funcție de câte ore a lucrat, de sporuri de noapte, de ore suplimentare.
- Majoritatea au încasat însă între 4.500 și 5.500 de lei.
- La salariul net s-au adăugat prime și/sau sporuri.
- Un șofer de troleibuz câștigă între 3.152 lei și 8.065 de lei. Media este de 5.570 lei net, iar majoritatea salariilor sunt între 5.000 și 6.000 lei.
- STB are peste 470 de șoferi de troleibuz.
- Un vatman câștigă între 2650 și 7.767 lei. Media este 5.300 de lei, iar majoritatea salariilor sunt între 5.000 și 6.000 lei.
- STB are angajați peste 850 de vatmani.
– sef de serviciu până la – 11. 000
– inginer șef – până la 11.000 lei
– casier centru reîncărcare carduri – până la 4.816 lei
– mecanic auto – până la 4.958 lei
– lăcătuș – până la 4.889 lei
– sudor – până la 4.396 lei
– strungar – până la 4.534 lei
– agent de securitate – până la 3.409 lei.
74% din bugetul STB se duce către cheltuielile cu personalul
STB a avut în 2021 un buget total de peste 1,2 milioane lei, dintre 928,9 milioane lei lei merg către cheltuielile cu personalul. Astfel, 74% din bugetul STB se duce către cheltuielile cu personalul, potrivit unui document în care este prezentat Bugetul rectificat al STB pentru 2021. Salariile de bază reprezintă o cheltuială de 523,98 milioane de lei, în timp ce sporurile se ridică la 326 milioane lei, iar bonusurile la 57,5 milioane lei.
Directorul STB, Adrian Criț, afirma că o solicitare a angajaților de creștere a salariului de bază cu 200 de lei, în condițiile în care salariul mediu brut în STB este de 7.000 de lei, reprezintă în realitate o majorare mai mare, pentru că sporurile, care se calculează ca procent din salariul de bază, cresc și ele, iar impactul la nivelul companiei ajunge la 100 de milioane de lei.
Transportul public de suprafață din București este paralizat, joi dimineață, din cauza unui protest spontan al angajaților STB. 1.450 de autobuze, troleibuze și tramvaie au rămas în depouri și autobaze, iar directorul STB acuză liderii de sindicat că au interese ascunse și amenință cu plângeri penale.
Greva de astăzi vine după protestul de ieri când sute de angajați STB au pichetat sediul instituției. Aceștia și au arătat nemulțumirea fata de faptul ca nu au un contract colectiv de muncă, ca s au desființat niște posturi dar și ca au probleme cu piesele de schimb.