În contextul unei evoluții favorabile a pandemiei de Covid-19, principala tendință care va domina piața muncii în 2022 nu va mai fi munca de acasă, ci munca hibridă, un mix între lucrul de acasă sau din altă locație și cel de la birou.
Tabloul tendințelor de anul acesta este completat de o accelerare a inteligenței artificiale, integrarea programelor de sănătate mintală în rândul angajaților, accentul pus pe abilități și nu pe roluri, dar și monitorizarea productivității la locul de muncă.
În acest context, principala provocare a companiilor în 2022 va fi să găsească un echilibru între așteptările angajaților din ce în ce mai mari cu privire la un program de lucru flexibil chiar și de acasă, menținerea unei culturi organizaționale solide și lucrul în echipă, relevă o analiză la început de an a companiei de soluții de resurse umane K2S – Key 2 Success.
„Datele noastre arată că aproximativ 90% dintre angajații români, manageri sau specialiști, sunt multumiți de libertatea crescută pe care o aduce munca de tip hibrid, sugerând că aceasta va fi probabil o tendință care se va impune pe termen mediu și lung.
Așadar, 2022 vine cu noi provocări pentru angajatori – în special din zona de reinventare continuă a procedurilor și proceselor, coeziunii echipei, dar și a comunicării interne. Aceasta din urmă suplinește prezența fizică limitată la locul tradițional de muncă și echilibrează impactul negativ produs de știrile despre pandemie”, declară Valentin Dima, Consultant Senior în cadrul K2S.
În România, studiile arată că circa 18,4% dintre angajați au început să lucreze de acasă ca urmare a pandemiei de COVID-19 în timp ce media europeană a celor care au început să lucreze de la distanță ca urmare a pandemiei este de 36,8%. La nivel global, cifrele arată că 70% dintre angajați își doresc să aibă în continuare acces la opțiuni flexibile de lucru de la distanță și 65% dintre aceștia spun că își doresc să lucreze mai des alături de colegii lor.
Forumul Economic Mondial previzionează că inteligența artificială și automatizarea vor duce la crearea a 97 de milioane de noi locuri de muncă până în 2025. Inteligența artificială va fi folosită în primul rând pentru a automatiza o serie de activități repetitive, pentru a le permite angajaților să se concentreze asupra unor activități care necesită o muncă mai complexă, ce necesită creativitate sau inteligență emoțională. Unele exemple includ avocații care vor folosi tehnologia pentru a reduce timpul petrecut în revizuirea istoricelor de caz pentru a găsi precedente. Totodată, medicii vor avea capacități de viziune computerizată pentru a analiza dosarele medicale și prin care ulterior să poată să pună un diagnostic pacienților.