Șeful Institutului pentru Tehnologii Avansate din SRI: Avem o colaborare foarte bună cu UiPath / SRI nu mai folosește hârtie, ofițerii ar fi șocați de birocrația din alte instituţii ale statului

malware Sursa Foto: SRI

Andrei Oprina, directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate din SRI, a declarat marți că serviciul este cel mai mare consumator guvernamental de tehnologie RPA (automatizare de fluxuri interne), având o colaborare ”foarte bună” cu compania UiPath.

”Ne ocupăm de inteligenţa artificială, ne ocupăm de blockchain, ne ocupăm de quantum, ne ocupăm de de cybersecurity, UiPath. Avem o colaborare foarte bună apropo cu UiPath-ul şi sper chiar cu ajutorul vostru, cu zona de comunicare, la anul, să facem un eveniment împreună cu ei pentru că, apropo, suntem cel mai mare consumator guvernamental de această tehnologie care înseamnă RPA, produsă de ei şi care a făcut furori pe tot globul, care, de fapt, ce înseamnă? Automatizare de fluxuri interne”, a spus Oprina într-un podcast.

El a mai spus că SRI este complet digitalizat, renunțând la hârtie de circa 9 ani. Oprina susține că angajații SRI ar fi ”șocați” de birocrația din celelalte instituții ale statului român.

”Noi, din perspectiva asta, suntem cei mai tehnologizaţi. Şi îţi dau un exemplu, ca să intrăm direct în nişte exemple concrete: au trecut deja 10 ani de zile sau 9 ani de zile de când în Serviciul Român de Informaţii nu se mai foloseşte hârtie. Suntem complet digitalizaţi (…) Există generaţii întregi de ofiţeri SRI pe care, dacă i-ai lua în momentul acesta şi i-ai muta într-o altă instituţie a statului român şi s-ar lovi de birocraţia de acolo, s-ar şoca”, a mai spus Oprina în podcastul realizat de Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații.

Oficialul SRI a declarat că ”riscurile majore (pentru securitatea națională – n.red.) vor veni din zona de inteligenţă artificială”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.