Un start-up din Cluj este primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile care se listează la BVB

bvb firebyte Sursa foto: BVB, captura video

Firebyte Games, o companie înființată la Cluj în 2017, este primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile care se listează la Bursa de Valori București (BVB), pe piața AeRO. Acțiunile Firebyte Games vor fi tranzacționate, din 6 aprilie, sub simbolul FRB.

Industria jocurilor video este un domeniu extrem de dinamic la nivel global, care a depășit la final de anului 2020 valoarea de 160 miliarde de dolari, a menționat Radu Hanga, Președinte BVB, precizând că actualul context promite creșteri pentru acest sector. „Încă de la înființare, compania și-a stabilit un obiectiv îndrăzneț pe termen mediu și lung, de a ajunge un studio de jocuri important și recunoscut la nivel global, atât în zona de dezvoltare, cât și de publicare a jocurilor realizate pentru dispozitive mobile, iar decizia listării companiei la Bursa de Valori București a fost cea mai potrivită pentru ca obiectivele noastre să poată fi atinse într-un termen cât mai scurt”, a spus Ovidiu Stegaru, Fondator și Director General, Firebyte Games. Pentru următoarele 12 luni, compania își propune extinderea echipelor de dezvoltare angrenate în parteneriatele de tip share-revenue prin creșterea numărului acestora de la 6 în prezent la 20 (și creșterea personalului de la 25 la peste 100 de angajați și colaboratori. “Nu e doar listarea primului studio de jocuri la bursă. Poate fi un exemplu pentru companiile de profil care doresc acces facil la piața de capital pentru a-și crește business-ul. Oportunitățile de piață in industria de gaming e mare, e o piață competitivă”, a mai spus Stegaru, cu ocazia evenimentului online de debut pe piața de capital. „Cu ocazia derulării plasamentului privat pe care l-am intermediat, am constatat un interes foarte ridicat din partea investitorilor pentru sectorul tehnologiei și ne propunem ca în viitorul apropiat să le oferim și alte oportunități de investiție în acest sector”, a spus Monica Ivan, Director General, SSIF BRK Financial Group.

În februarie 2021, Firebyte Games a derulat un plasament privat prin care a atras 4,9 milioane lei de la investitorii pe piața de capital, bani care vor fi utilizați în proporție aproximativ egală, pentru extinderea activității de dezvoltare pentru linia de business “revenue-share” și pentru dezvoltarea de jocuri de tip Casual pentru dispozitive mobile, care să fie publicate ulterior în regim propriu. Plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi, în condițiile în care a fost înregistrat un grad suprasubscriere de aproape 366%. Societatea a vândut investitorilor 8,8 milioane de acțiuni, la un preț de 0,56 lei/acțiune. Astfel, Firebyte Games a obținut o capitalizare anticipată de 19,7 milioane lei (4 milioane euro).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cine e Firebyte Games?

Firebyte Games a fost înființată în decembrie 2017, de directorul general Ovidiu Stegaru, fiind specializată în dezvoltarea de jocuri pentru dispozitive mobile. Susținerea financiară a societății a fost realizată de către grupul BRK Financial Group și de Adrian Andrici. Primul proiect conceput, planificat, organizat și dezvoltat de companie a fost jocul de strategie Castle Siege: War of Legends, a cărui dezvoltare s-a întins pe tot parcursul anului 2018 și în prima parte din 2019. În anul 2018, prin intermediul jocului Castle Siege, societatea a câștigat premiul Best Mobile@Indie Expo în cadrul conferinței Dev. Play din București. În decursul celor trei ani de activitate, compania a dezvoltat 45 de jocuri sau prototipuri de jocuri pentru dispozitive mobile, majoritatea fiind de tipul Hypercasual în cadrul parteneriatelor de tip „revenue-share”.

Societatea a înregistrat anul trecut venituri de 1,5 milioane lei, ușor sub nivelul din 2019 (1,6 milioane lei), și un profit net de 336.000 de lei, față de 243.000 de lei în 2018. Pe măsură ce va intra în etapa de creștere accelerată, veniturile Firebyte Games sunt estimate să crească de la 11,7 milioane lei în 2021, la 38,6 milioane lei la sfârșitul anului 2025. Profitul net este estimat să avanseze de la 1,3 milioane lei în 2021, la 9,1 milioane lei până la finalul anului 2025.

Firebyte Games are un capital social de 3,5 milioane lei, divizat în 35,2 milioane de acțiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/ acțiune. La începutul lunii martie, Firebyte Games avea 155 de acționari. Cei mai mari acționari ai societății sunt SSIF BRK Financial Group (47,89%), SAI Broker (15,02%) și iar Adrian Andrici (12,08%).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: