Ministerele Energiei și Muncii au prezentat miercuri situația plăților către furnizorii de energie care au compensat facturile consumatorilor, spunând că plățile se fac fără a aștepta cele 30 de zile prevăzute în lege.
„Joi a avut loc ultima discuție cu furnizorii ce ține de atribuțiile Ministerului Muncii și de ANPIS. Începând de luni, după redepunerea noilor cereri de solicitare de sume, se fac noi plăți. Ieri am avut 18 milioane lei. Azi, până la intrarea în ședința de guvern, avem 3 furnizori cu 6,5 milioane. Actualizăm oră de oră sumele. Zi de zi, cum avem situațiile înaintate de dumnealor și verificările de vigoare, imediat punem în plată fără să ai așteptăm cele 30 de zile cum scrie în lege”, a declarat ministrul Muncii Marius Budăi.
„La Ministerul Energiei au început plățile în urmă cu 2 săptămâni. Săptămâna trecută au fost plăți de 5 milioane lei. Facem plăți săptămânal, vinerea se trimit. Procedura de pată la Ministerul Energiei trebuie să ia în calcul inclusiv verificarea pentru IMM-uri a ajutorului de minimis. De aceea sunt sumele mai mici la solicitare decât pentru consumatorul casnic. Trebuie să verificăm dacă au primit ajutor de minimis, regulamentul european ne obligă să facem acest lucru”, a spus și ministrul Energiei Virgil Popescu.
Reamintim că furnizorii de energiei spuneau că au cheltuit sute de milioane de euro, majoritatea din credite bancare, pentru compensarea și plafonarea facturilo, fără să îi primească înapoi de la stat.