Polonia a anunţat, marţi, că le-a sugerat oficialilor americani ca Rusia să fie exclusă din grupul G20, grupul celor mai importante economii ale lumii, ca pedeapsă pentru invadarea Ucrainei, iar solicitarea a primit un „răspuns pozitiv şi aprobare”, transmite Reuters, citat de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul polonez al Dezvoltării Economice şi Tehnologiei, Piotr Nowak, a declarat că acest subiect a fost discutat în cadrul întâlnirilor de la Washington de săptămâna trecută.

„În timpul întâlnirilor cu, printre alţii, (secretar al Departamentului Comerţului al SUA) Gina Raimondo, am propus excluderea Rusiei din G20, şi am primit un răspuns pozitiv şi aprobare, urmând să fie înaintată preşedintelui (Joe ) Biden”, a spus Nowak, într-o conferinţă la Varşovia.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Nu a existat niciun răspuns imediat din partea Departamentului Comerţului al SUA. Deşi nu a oferit declaraţii cu privire la anunţului Poloniei, o sursă americană a spus că Rusia a încălcat normele internaţionale şi, prin urmare, ar trebui să existe consecinţe în forurile multilaterale.

Rusia a fost exclusă din Grupului celor Opt (G8), un grup al celor mai dezvoltate economii ale lumii, după anexarea Crimeei în 2014. Cu toate acestea, G20 este o grupare mult mai cuprinzătoare, care include India, China, Brazilia şi alte state. De aceea, obţinerea unanimităţii pentru excluderea Rusiei poate fi dificilă.

Nowak a adăugat că oficialii polonezi au sugerat ca locul Rusiei să fie transferat Poloniei ”datorită succesului a 30 de ani de transformare” dintr-un stat comunist într-o economie deschisă.

„Interlocutorii noştri şi-au exprimat sprijinul pentru poziţia noastră şi au declarat că, dacă obţinerea unanimităţii în cadrul G20 pentru excluderea Rusiei se dovedeşte a fi o problemă, SUA ar putea lua în considerare părăsirea acestui club şi crearea unei alte structuri alternative”, a spus el.

Mulţi oficiali ai delegaţiilor statelor occidentale au refuzat să se întâlnească cu omologii lor ruşi în diferite formate, potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

„Multe guverne au ridicat obiecţii la ceea ce se întâmplă acolo şi aceste obiecţii s-au manifestat printr-o lipsă de angajament cu membrul în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMC, Keith Rockwell.