HSBC, a doua cea mai mare bancă din Europa, evită potențialii clienți ruși și refuză acordarea de credite către unii existenți (Reuters)

HSBC pixabay.com

HSBC evită potențialii clienți ruși și refuză acordarea de credite către unii existenți,  în timp ce banca încearcă să se ferească de sancțiunile occidentale împotriva Moscovei, transmite Reuters, citând surse care cunosc situația.

Măsurile afectează clienții individuali și de afaceri ai HSBC la nivel global și merg mai departe decât intențiile declarate anterior ale băncii de a-și înceta relațiile cu creditori precum VTB, care au fost supuse restricțiilor occidentale după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.

Mișcările celei de-a doua bănci ca mărime din Europa arată cum sancțiunile care vizează sistemul financiar al Rusiei și elita sa politică și de afaceri îi afectează și pe cetățenii ruși din afara țării, deoarece creditorii încearcă să evite încălcarea restricțiilor și amenzilor potențial uriașe, notează Reuters.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

HSBC a declarat pe 14 martie că „nu acceptă nicio afacere nouă în Rusia”, fără a preciza ce înseamnă asta pentru clienții ruși existenți sau potențiali de pe alte piețe.

Sursele au spus că personalul de risc și conformitate al băncii le-a spus managerilor de afaceri să aplice un control suplimentar tuturor potențialilor clienți care poartă pașapoarte rusești sau care furnizează adrese rusești, astfel încât mult mai mulți sunt refuzați decât ar fi fost în trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: