Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Hegedus Csilla, a declarat, miercuri, că unul dintre obiectivele celor 12 trasee turistice şi culturale, ce vor fi create prin PNRR pentru a pune în valoare patrimoniul cultural românesc, este de a atrage un număr mai mare de turişti străini în România, informează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Aceasta a precizat, în cadrul unui briefing de presă, că ţinta este ca numărul turiştilor străini care vin în ţara noastră că crească cu 50% până în anul 2026.

“Deja am avut o primă selecţie şi avem în total 200 şi ceva de obiective pe listă. Urmează săptămâna viitoare, dacă şi domnul ministrul al Culturii semnează, să avem o nouă rundă de selecţie (…) Sper ca şi alte obiective să fie propuse, pentru că din PNRR ne propunem următorul lucru: să ne folosim de acest patrimoniu cultural, fie el construit, fie imaterial, să atragem cât se poate de mulţi turişti în această zonă (…) Suntem ferm convinşi că aceste rute culturale vor atrage şi mai mulţi turişti. Noi ne-am propus din PNRR să nu includem doar locurile foarte bine cunoscute, deci dorim să ducem turiştii şi acolo unde nu au fost încă şi ne propunem ca până în anul 2026 să creştem cu 50% numărul turiştilor străini care vin în România”, a declarat Hegedus Csilla.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Aceasta a mai spus că este nevoie de un efort concertat pentru a ridica şi nivelul serviciilor oferite turiştilor.

“Pe lângă aceste promovări, pe lângă restaurări, va trebui să creştem şi nivelul serviciilor oferite turiştilor. Pentru că avem studii europene care ne spun că turiştii vin în România, dar nu ştiu ce să facă aici şi, problema noastră cea mai mare: nu cheltuiesc suficienţi bani. Deci, noi va trebui să venim cu nişte servicii, şi aici mă uit la autorităţile locale, ca să îi facem să cheltuiască, deci să avem cazare, să avem masă, cafenele, magazin de suveniruri, ca să vină banii aici, în localităţile noastre, pentru că acolo este nevoie de regenerare, dacă doriţi, mai ales economic. Lista obiectivelor poate fi consultată şi pe site-ul Ministerului Culturii şi sperăm ca până la sfârşitul lunii mai să avem o nouă listă, îmbunătăţită, (…) pentru că noi ne dorim prin aceste rute culturale să avem o acoperire completă a României”, a mai spus Hegedus Csilla.

Cele 12 rute cultural-turistice vor cuprinde, printre altele, castele, fortăreţe, case tradiţionale, biserici fortificate, mănăstiri, castre romane etc., care vor fi restaurate prin PNRR şi promovate pe plan naţional şi internaţional.

Sursa foto: Pixabay