Dacă România nu impune rapid o obligație legală de stocare, cantități importante de gaz natural ar putea părăsi țara în contextul regional actual, după ce Gazprom a oprit furnizarea de gaze către Europa prin conducta Yamal ce trece prin Polonia, a declarat Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, pentru Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Asta deoarece statele din Europa vor rămâne fără anumite livrări de gaze și s-ar putea orienta către producția din România.

În prezent, furnizorii din România trebuie să stocheze minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienţilor finali din portofoliul propriu/consumului propriu.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Comisia Europeană a discutat recent despre o serie de reguli care vor obliga statele să umple depozitele de gaze până la 90% din capacitate înainte de venirea fiecărei ierni.

Reamintim că statul german a preluat recent controlul Gazprom Germania și a altor companii controlate de această companie.

Drept urmare, miercuri, Moscova a anunțat că a impus miercuri sancțiuni proprietarului polonez a conductei Yamal care transportă gaz rusesc în Europa, precum și fostei unități germane a producătorului rus de gaze Gazprom, ale cărei filiale deservesc consumul de gaz al Europei.

Pe lista sancțiunilor celor 31 de companii din Europa se numără și România, fiind prezentă compania WIEE România, una dintre cele două firme agreate de gigantul rus Gazprom pentru a vinde gazele ruseşti în România. Însă compania urma să fie gestionată de statul german, în urma preluării de către acesta a Gazprom Germania.

Decretul interzice în mod explicit exportul de produse și materii prime către persoanele și entitățile de pe listă. Agenția de știri Interfax din Rusia a declarat că acestea includ proprietarul polonez al conductei EuRoPol Gaz, Gazprom Germania și 29 de filiale Gazprom Germania din Elveția, Ungaria, Marea Britanie, Franța, Bulgaria, regiunea Benelux, Statele Unite, Elveția, România și Singapore.

Ministrul german pentru Afaceri Economice și Climatizare, Robert Habeck, a declarat că filialele germane ale Gazprom au încetat miercuri să mai primească gaze din Rusia. El a precizat însă că piața este capabilă să compenseze absența acestor livrări.

Joi, gigantul energetic rus Gazprom a anunțat oficial că nu va mai putea exporta gaze prin Polonia prin conducta Yamal-Europa, după ce Moscova a impus sancțiuni împotriva firmei care deține secțiunea poloneză a conductei.

Implicațiile pentru livrările de gaz către Europa, care cumpără mai mult de o treime din gazul său din Rusia, nu au fost clare.

Gazprom furnizează o mare parte din gazul său în Europa prin conducta Yamal-Europe, iar diversele sale activități în toată Europa și în afara acesteia sunt esențiale pentru piața europeană de gaze și pentru furnizarea acesteia către industrie și gospodării.