Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a afirmat marţi că au loc discuţii cu comisarul european, Thierry Breton, pentru identificarea şi atragerea unor jucători mari, producători de semiconductori, în România, pentru acoperirea unor necesităţi la nivel european şi la nivelul industriei economiei româneşti, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Avem discuţii cu comisarul Breton în identificarea şi atragerea unor jucători mari, producători de semiconductori, în România, pentru acoperirea unor necesităţi la nivel european şi unor necesităţi la nivelul industriei economiei româneşti. Nu vorbim de segmentele de nişă, vorbim de segmentele care ni se potrivesc cel mai bine nouă, ca economie românească. De asemenea, am avut o vizită în Belgia şi, un institut de cercetare, cred că cel mai mare institut de cercertare în domeniul semiconductorilor va veni la Bucureşti la începutul lunii iunie pentru realizarea unei colaborări. Şi-au exprimat dorinţa de a face o astfel de colaborare cu universităţile din România, dar şi cu unităţi de producţie din ţara noastră pentru dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare şi, de asemenea, de testare. Pot să vă spun că în Belgia vorbim de investiţii în jurul a 3 miliarde de euro. Au capabilitate foarte bună de a testa. Marii producători de semiconductori testează aceste prototipuri acolo. Şi faptul că şi-au arătat interesul de a veni în România şi de a colabora cu noi nu poate decât să mă bucure şi, de asemenea, e un element suplimentar în atragerea unui mare producător în domeniul semiconductorilor”, a afirmat Florin Spătaru, la conferinţa „România şi industriile de vârf: Cum putem folosi oportunitatea resetării accelerate a economiei europene”.

Ministrul Economiei a subliniat că, în primele trei luni din momentul în care a preluat mandatul, a finalizat acel proiect care a fost inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind microelectronica.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„Ce reprezintă acel proiect? 500 de milioane de euro din Planul Naţional de Rezilienţă pentru cercetare-dezvoltare şi testare în unităţile de producţie a semiconductorilor. Este acest proiect o ţintă? Nu, este un prim pas pentru că dezvoltarea segmentului microelectronicii trebuie să reprezinte un obiectiv de ţară. Dacă vrem să avem industrializare aşa cum ne-o dorim, dacă vrem să avem o economie competitivă, atunci avem nevoie de acest domeniu. (…) În luna martie 2022 am transmis către Comisia Europeana proiectele care s-au calificat în România pentru această finanţare. Vorbim de nouă beneficiari direcţi eligibili şi 37 de beneficiari indirecţi care vor accesa aceste sume, bineînţeles, în funcţie de proiectele pe care şi le-au propus. După evaluarea de la Comisia Europeană, în trimestrul al treilea din 2022, vom semna acordul de parteneriat şi vom putea asigura finanţarea acestor proiecte. Ele sunt sunt incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Noi am respectat aceste termene şi în trimestrul al treilea vom face, de asemenea, paşii necesari pentru finanţare”, a mai spus Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a subliniat că, „întâmplător, lanţurile de aprovizionare sau criza geo-politică pe care o parcurgem – conflictul din Ucraina – arată că avem o criză majoră la nivel european a semiconductorilor, dar am fi avut-o oricum, pentru că polii de competitivitate la nivel internaţional ne-ar fi dus într-o astfel de situaţie”.

„Haideţi să nu ne mai facem iluzii că economia mondială este atât de transparentă şi atât de cooperantă, aşa cum am crezut că este”, a spus Florin Spătaru. El a precizat că, dacă până acum polii de competitivitate erau reprezentaţi de preţul cel mai mic, „acum vorbim de altceva, de respectarea unor principii: decarbonizare, egalitatea de şanse, lanţul de valoare, care trebuie sa respecte sustenabilitatea şi principiile guvernanţei corporative şi atunci aceste principii vin cu un alt aport în sectorul economic.”.

Totodată, Florin Spătaru a menţionat că România se va concentra în aducerea unei fabrici de semiconductori care este foarte importantă „în configuraţia europeană şi în configuraţia economică românească”