PNRR ar putea fi renegociat pentru a introduce măsuri pentru economisirea energiei. Comisia Europeană propune măsuri drastice ca să scadă dependența de gazul rusesc: scăderea vitezei pe autostradă, eliminarea încălzirii pe gaze / România e pe contrasens, investește miliarde de euro în rețele de gaze

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

Comisia Europeană a publicat miercuri un pachet de măsuri și recomandări către statele membre și către celelalte instituții comunitare pentru scăderea dependenței de gazele din Rusia. Una dintre comunicările Comisiei se referă la economisirea energiei și e un mix de recomandări, sfaturi și anunțuri de inițiative legislative.

Executivul european propune consolidarea măsurilor de eficiență energetică pe termen lung, inclusiv o creștere de la 9 % la 13 % a obiectivului obligatoriu de eficiență energetică în cadrul pachetului “Fit for 55” al legislației europene în materie de “Green Deal”. Setarea acestei ținte mai ambițioase ar putea întâmpina rezistență din partea unor state membre care au deja dificultăți în energie.

”Comunicarea UE privind economisirea energiei” detaliază schimbările comportamentale pe termen scurt care ar putea reduce cererea de gaze și petrol cu 5%. Comisia încurajează statele membre să înceapă campanii de comunicare specifice destinate gospodăriilor și industriei.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Comisia Europeană propune modificări ale Regulamentului PNRR pentru a integra capitole dedicate acestei noi politici privind energia în planurile de redresare și reziliență existente ale statelor membre. Recomandările specifice fiecărei țări din ciclul semestrului european din 2022 vor alimenta acest proces, arată Comisia într-un comunicat de presă.

Dacă propunerile Comisiei Europene vor fi acceptate de Consiliul UE și Parlamentul European, statele membre vor putea rediscutat PNRR-urile naționale pentru a include mai multe proiecte legate de energie.

Executivul european mai arată că va încuraja trecerea de la încălzirea pe bază de gaze naturale la cea bazată pe energia electrică. Or, România e în acest moment în plin proces de extindere a rețelelor de gaze pentru consumatorii finali, cu sume de ordinul miliardelor de euro din bugetul național (prin programul Anghel Saligny) și fonduri europene (programul operațional regional).

Principalele idei din comunicarea Comisiei Europene legată de eficiența energetică:

Statele membre sunt încurajate să utilizeze măsuri fiscale pentru a încuraja economiile de energie, cum ar fi reducerea cotelor de TVA pentru sistemele de încălzire eficiente din punct de vedere energetic, izolarea clădirilor, precum și pentru aparate și produse

Tipurile de acțiuni de sprijin care pot fi întreprinse pot fi împărțite în:

Acțiuni de informare – pentru a se asigura că diferitele tipuri de utilizatori de energie înțeleg importanța reducerii cererii de energie și știu ce pot face pentru a contribui.

Acțiuni de încurajare și de sprijin – pentru a ajuta utilizatorii de energie în eforturile lor de a reduce consumul de energie, de exemplu prin oferirea de reduceri la achiziționarea celor mai eficiente aparate.

Principalul avantaj al schimbării determinate de acest tip de măsuri este că impactul lor asupra consumului de energie este imediat, nu este necesară nicio investiție inițială (sau foarte puțină) și este necesară doar o mică schimbare de obiceiuri, cu un impact nul sau foarte limitat asupra bunăstării, deoarece doar cei care doresc și pot face astfel de alegeri o vor face.

Măsuri de economisire a gazelor naturale:

Economii realizate prin reducerea încălzirii, oprirea încălzirii în camerele nefolosite, blocarea curenților de aer etc.
Furnizarea de informații privind menținerea temperaturilor centralelor cu condensare sub 60 de grade și încurajarea oamenilor să le verifice.
Informații despre întreținerea centralelor, măsuri simple de izolare, etanșarea la tiraje, montarea de robinete termostatice pentru radiatoare și de regulatoare de încălzire și încurajarea de a acționa.
Luarea în considerare a modificării prețurilor la energie și introducerea unor structuri tarifare progresive și a altor soluții pentru a încuraja economiile de energie și trecerea de la gaz la electricitate.

Industria:
Stimularea auditurilor energetice și punerea în aplicare a acestora pentru a evita pierderile de căldură din procesele la temperaturi ridicate, sprijinind renunțarea la energia fosilă.

Măsuri în domeniul transporturilor:
Recomandarea reducerii vitezei pe autostrăzi.
Încurajarea mersului pe jos, a mersului cu bicicleta, a transportului public, a micromobilității în zonele urbane.
Încurajarea transportului cu trenul.

În sprijinul acestor eforturi, Comisia va face următorii pași:

Elaborarea unei campanii în contextul răspunsului UE la efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei și la prețurile ridicate la energie, menită să sensibilizeze și să furnizeze materiale care să fie utilizate de alte organisme.
Va disemina informații privind campania “Îmi asum rolul meu” referitoare la acțiunile de economisire a energiei pentru persoane fizice și va colabora cu grupurile de părți interesate pentru a spori raza de acțiune a acestor măsuri de informare și pentru a crea un impact cât mai mare.
Lansarea interfeței pentru consumatori a bazei de date EPREL (European Product Registration for Energy Labelling) pentru a sprijini consumatorii și furnizorii în alegerea unor aparate mai eficiente.

Având în vedere necesitatea de a accelera independența Uniunii față de importurile de combustibili fosili, statele membre ar trebui să aibă în vedere accelerarea măsurilor existente și punerea în aplicare a unor măsuri suplimentare de eficiență energetică. Fiecare stat membru va ști cel mai bine unde să își concentreze eforturile și, în plus, există domenii clare la nivelul UE în care o abordare comună poate aduce valoare adăugată.

În cadrul proceselor de codecizie în curs de desfășurare cu privire la diferite elemente ale pachetului “Fit for 55”, colegiuitorii pot consolida cadrul de reglementare pentru eficiența energetică pe termen scurt și pentru a obține mai multe economii de energie pe termen mediu și lung în contextul REPowerEU, inclusiv:

Eliminarea treptată a subvențiilor acordate de statele membre pentru sistemele de încălzire pe bază de combustibili fosili din clădiri începând cu cel puțin 2025 și încurajarea redirecționării către scheme de sprijin stimulativ pentru pompele de căldură în locul acestora.

Să înăsprească cerințele naționale privind sistemele de încălzire pentru clădirile existente, abordând renovările majore și înlocuirile de cazane, precum și conectarea la sisteme eficiente de încălzire urbană în zonele cu densitate mare de populație.

Introducerea unor interdicții naționale pentru cazanele pe bază de combustibili fosili în clădirile existente și noi prin stabilirea unor cerințe pentru generatoarele de căldură pe baza emisiilor de gaze cu efect de seră sau a tipului de combustibil utilizat. În timp ce reformarea directivei EPBD introduce un temei juridic clar pentru astfel de interdicții naționale pentru a remedia incertitudinea juridică actuală, este deja posibil, în cadrul legislativ existent, să se avanseze cu astfel de măsuri, care sunt deja introduse de mai multe state membre.

Comisia:
Propune creșterea la 13% a obiectivului obligatoriu din Directiva privind eficiența energetică (creșterea eficienței energetice: 13% în loc de 9% în Green Deal-ul inițial).

Va lua în considerare o inițiativă legislativă pentru a crește ponderea vehiculelor cu emisii zero în parcurile auto publice și corporative care depășesc o anumită dimensiune;

va prezenta un pachet legislativ privind ecologizarea transportului de mărfuri

În ceea ce privește finanțarea pentru eficiența energetică și renovarea clădirilor, investițiile prezentate în planurile naționale de redresare și reziliență (RRP) reprezintă un bun punct de plecare, peste 67 de miliarde de euro fiind alocate pentru astfel de investiții în cadrul mecanismului de redresare și reziliență (RRF).

Sursa foto: Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: