Ca efect al crizei prin care am trecut și trecem în continuare, statele lumii se uită cu mare atenție la mijlocele care pot să asigure o creștere a veniturilor și, evident, veniturile fiscale sunt o sursă la îndemână.
România colectează, în acest moment, aproximativ 26% din PIB venituri fiscale. Iar cu acest procent suntem pe ultimul loc în Europa. Bulgaria reușește să colecteze peste 30% venituri fiscale în PIB. Nu mai vorbim de țări precum Ungaria sau Polonia, care aduc la buget aproximativ 36%.
Dezbaterile din România referitoare la cota unică sau cota progresivă nu au adus pe masă și celelalte variabile ale unei astfel de schimbări. Nu știm informații despre cum va arăta taxarea muncii, care vor fi pragurile despre care se vorbește sau ce fel de deduceri se vor putea face. Toate aceste elemente sunt deosebit de importante mai ales dacă ne uităm la obiectivul pentru care se vrea operarea unei asemenea modificări.
Fără aceste variabile nu putem vorbi despre supremația unei variante în fața celeilalte. Iar o soluție de taxare, sau alta, dintre cele două, ține și de specificul economiei și de felul în care această este construită.
De pildă, Republica Cehă renunță, de la începutul anului trecut, la conceptul de salariu super-brut ca modalitate unică prin care determină baza de impozitare. În același timp, această modificare este asociată cu eliminarea cotei forfetare de impozitare, eliminarea suprataxei de solidaritate și reintroducerea impozitării progresive cu o cotă de 23% pentru veniturile de peste 1,7 milioane coroane anual (aprox. 69.000 euro). Deoarece cota progresivă de impozitare se aplică tuturor tipurilor de venituri, câștigurile de capital sau veniturile din chirii (combinate cu veniturile din muncă) ar putea avea o povară fiscală mai mare. „Pentru majoritatea persoanelor care au doar venituri din muncă, această schimbare va duce la o impozitare efectivă mai mică a forței de muncă” a fost unul din argumentele aduse. Însă cazul Cehiei este special întrucât sistemul de impozitare în Cehia, înainte de modificările aduse în 2021, care într-adevăr teoretic se baza pe o cota unică de 15%, era destul de complicat, iar în fapt conducea la o cotă efectivă cu mult mai mare. Deci sistemul progresiv introdus de anul trecut a diminuat, practic, povara fiscală pentru majoritatea contribuabililor, îndeosebi pentru cei din clasa de mijloc.
În Elveția este folosită altă metodă de taxare. Unele cantoane au introdus recent impozitarea forfetară sau cota unică, cum este numită. În Elveția, impozitele pe venit sunt percepute la trei niveluri diferite: la nivel federal (care este același în toată Elveția), la nivel cantonal (care este același într-un anumit canton și se bazează pe legislația fiscală și cotele de impozitare a cantonului) și la nivel municipal (municipiile respectă legea fiscală cantonală, dar au dreptul să își stabilească propria cotă de impozit comunală în anumite parametri).
Până și Statele Unite ale Americii au cochetat cu ideea trecerii la sistemul de cota unică pe la finele lui 2021 la nivel național. Au fost ceva dezbateri pe această temă, susținându-se că o cotă unică este categoric mult mai simplu de administrat și mai ușor de bugetat.
Dovadă clară a faptului că nu există un sistem fiscal „unic pentru toți”, cum spune chiar Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și că trebuie să adopți acel sistem fiscal care îți poate aduce beneficii etapei de dezvoltare în care te găsești.
Dezbaterea „cotă unică” vs „impozitare progresivă” se poartă de multă vreme, semn că întrebarea preocupă economiștii, fiscaliștii și guvernele lumii constant.
Într-adevăr, o mare parte din literatura de specialitate evidențiază beneficiile cotei unice și ale introducerii sistemelor uniforme de impozitare pe venitul personal în economiile în tranziție. Ele variază de la simplitate, conformitate mai mare și distorsiuni mai mici asupra creșterii și ocupării forței de muncă. Sunt argumente ce au fost adesea citate pentru a susține recomandările de politică care au favorizat adoptarea sistemelor de impozitare unică în țările din Europa Centrală și de Est (ECE) în anii 1990 și 2000.
„Cu toate acestea, deoarece inegalitatea veniturilor este mare în aceste țări, problema introducerii unei anumite progresivități în sistemul fiscal a ajuns în prim-plan atât încercurile politice, cât și în cele academice”. Aici citez un studiu realizat de Joint Research Center, din cadrul Comisiei Europene.
De exemplu, arată materialul citat, comparând beneficiile cotei unice cu cele ale impozitării progresive, „este complicat de analizat, având în vedere că țările au o structura economică și instituțională diferită ”. De aceea, observă analiștii, este foarte dificil să tragi o concluzie generală comparând țară cu țară. Se menționează că, în timp ce câștigurile de bunăstare pot fi obținute din reformele fiscale progresive, astfel de câștiguri sunt condiționate de elemente foarte specifice. Astfel de reforme ar trebui să fie acceptabile din punct de vedere social și nu prea complexe în ceea ce privește administrarea fiscală și impactul potențial comportamental. Cu alte cuvinte, pentru a putea aplica un sistem progresiv, este nevoie de instituții puternice ale statului, care să poată gestiona conformarea fiscală a contribuabililor și redistribui bunăstarea în mod echitabil.
Zilele trecute, într-o discuție, îmi povestea un prieten că, discutând nivelul taxelor din Danemarca cu un coleg danez, aceasta din urmă nu avea nicio problema că plătește aproximativ 33% impozit, întrucât, în contrapartidă, primește un sistem de sănătate foarte bine pus la punct, educație valoroasă pentru copiii, infrastructură dezvoltată, protecție și siguranță. Așa mi-aș dori să aud și românii vorbind despre oferta statului român către propria populație. Și atunci sunt sigură că nu vor mai fi discuții atât de aprinse și în contextul actual justificate dacă statul mă taxează la o cotă unică sau la o cotă progresivă.
Mihaela Mitroi este doctor în economie, consultant fiscal cu peste 25 de ani de experiență în cadrul celor mai mari firme de consultanță. Este prima femeie din România ce a devenit partener într-un Big 4.
Unul dintre cei mai cunoscuți consultanți fiscali din România, Mihaela Mitroi a făcut parte din echipa PwC România timp de mai bine de 22 de ani. A fost coordonatorul regional al clienților strategici pentru regiunea Europei Sud-Estice din poziția de SEE Managing Partner, Tax & Legal Services. Are o vastă experiență în domeniul fiscal local și internațional coordonând o multitudine de proiecte complexe pentru multinaționale și companii locale în mai multe segmente, de la restructurare și privatizare până la scheme de optimizare fiscală și due diligence.
Este specializată în domeniul impozitării companiilor și a fost implicată în proiecte de audit pentru instituții financiare. Oferă consultanță și asistență de specialitate în legătură cu aplicabilitatea Directivei DAC6 și a altor acte emise de Uniunea Europeană în sfera fiscalității.
Mihaela este profesor asociat al Programului de Masterat de la Academia de Științe Economice din București. Deține o serie de certificări naționale și internaționale, printre care Certificate in Family Business Advising (CFBA), obținut de la Family Firm Institute, Boston, USA sau Global Certificate în Poziționare Strategică de la INSEAD Business School, France.