Consumatorii din zona euro şi-au redus în mai cheltuielile cu alimentele, băuturile şi tutunul pentru a doua lună consecutiv, din cauza creşterii preţurilor, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Conform acestor date, vânzările cu amănuntul au urcat în mai cu 0,2% în zona euro, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere zero, comparativ cu luna precedentă.
Economiştii intervievaţi de Reuters mizau pe o creştere de 0,4% a vânzărilor cu amănuntul în zona euro în ritm lunar.
În aprilie, comparativ cu luna precedentă, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 1,4% în zona euro şi cu 1,3% în Uniunea Europeană
Eurostat subliniază că vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de scăderea cu 0,4% a vânzărilor de combustibili şi cu 0,6% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări, în timp ce au crescut cu 1% vânzările de produse non-alimentare.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Cipru (9%), Croaţia (1,7%) şi Portugalia (1,5%), iar cele mai semnificative scăderi în Irlanda (minus 6,5%), Finlanda (minus 2,8%) şi Austria (minus 2,2%). În România, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,9% în mai, comparativ cu luna precedentă, după un avans de 3,1% în aprilie.
În ritm anual, vânzările cu amănuntul au crescut în mai cu 0,2% în zona euro şi cu 0,8% în Uniunea Europeană. Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o scădere de 0,4% a vânzărilor cu amănuntul în zona euro în ritm anual.
În mai, comparativ cu perioada similară din 2021, vânzările cu amănuntul în România au înregistrat o creştere peste media din UE, cu 6,6%, după ce în aprilie au crescut cu 4,5%. În rândul statelor membre, cele mai importante creşteri ale vânzărilor cu amănuntul au fost înregistrate în Slovenia (25%), Polonia (11,2%) şi Ungaria (11,1%), iar cele mai semnificative scăderi în Austria (minus 6,4%), Danemarca (minus 5,6%), Luxemburg şi Finlanda (ambele cu minus 5,2%).
În Uniunea Europeană, creşterea în ritm anual a vânzărilor cu amănuntul se datorează în principal unui avans de 6,8% al vânzărilor de combustibili, precum şi cu 2% al vânzărilor de produse non-alimentare. În schimb, vânzările de produse alimentare, băuturi şi ţigări au scăzut cu 2,6%.
Scăderea achiziţiilor de bunuri esenţiale coincide cu creşterea record a preţurilor, rata inflaţiei în zona euro atingând nivelul record de 8,1% în mai, iar Eurostat estimează că în iunie a ajuns la 8,6%.