Asociație: Cerealele din Ucraina sunt comercializate și procesate pe teritoriul României în dauna fermierilor români

porumb cereale Foto: Pexels

Cerealele din Ucraina sunt comercializate şi procesate pe teritoriul României, deşi trebuiau doar să îl tranziteze, iar fermierii români sunt drastic afectaţi, deoarece costul de achiziţie este incomparabil mai mic decât cel practicat în zona UE, susţine Federaţia Naţională PRO AGRO, potrivit unui comunicat, citat de Agerpres.

„Cerealele din Ucraina nu doar tranzitează România, ci sunt comercializate şi procesate pe teritoriul României în dauna fermierilor români. Deşi cerealele din Ucraina trebuiau doar să tranziteze România, ele sunt comercializate şi procesate pe teritoriul naţional, costul de achiziţie fiind incomparabil mai mic decât cel practicat în zona UE, fermierii români fiind drastic afectaţi de această încălcare a regulilor”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în plin proces de recoltare, fermierii din România au constatat blocarea achiziţiilor şi încercarea de practicare a unui preţ similar cu cel al anului trecut, de 2,4 lei pe kilogram, piaţa scăzând inexplicabil cu aproximativ 90 de dolari pe tonă faţă de săptămână trecută, deşi atât inputurile, cât şi costurile cu energia au fost mult mai mari, din cauza excedentului de marfă din Ucraina, produs nesustenabil faţă de cerinţele Uniunii Europene.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„La acest moment, suntem în situaţia în care observăm chiar şi recolta obţinută cu greu din cauza secetei cum nu este achiziţionată, piaţa din România este distorsionată cu preţul produselor din Ucraina, contribuind astfel la vulnerabilizarea operatorilor care au investit în această cultură. Floarea soarelui vine din Ucraina la un preţ chiar şi cu 100 de dolari pe tonă mai ieftină din cauza ambiţiilor europene, dar şi din cauza preţurilor la substanţele de protecţie care sunt mult mai ieftine pe piaţa din Ucraina”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii Pro AGRO susţin că piaţa la acest moment este blocată, fiind o panică indusă, această situaţie fiind generată de faptul că floarea soarelui ajunge majoritar la procesator, ori aceştia au deja alternativă mult mai ieftină.

„În aceste condiţii cerem autorităţilor să regândească acest flux al cerealelor care la acest moment nu este respectat, respectiv nu se tranzitează doar cereale din Ucraina pe teritoriul naţional, ci se comercializează şi procesează în dauna fermierilor români. Deşi se procesează la preţuri mult mai mici din Ucraina, cu aproximativ 100 de dolari pe tonă faţă de piaţa internă, preţul la raft al uleiului continuă să fie ridicat”, susţine Alianţa.

Conform sursei citate, această situaţie afectează în aceeaşi măsură şi fermierii şi consumatorii din România, fiind imperios necesară intervenţia decidentului public în scopul de a interzice desfacerea şi procesarea cerealelor din Ucraina pe piaţa românească aşa cum s-a acceptat iniţial, „la vremea respectivă fermierii fiind asiguraţi că acest tranzit nu le va afecta interesele legitime”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: