Voucherele sociale de 250 de lei pot fi folosite și fără a instala aplicația emitentului de carduri

bani, lei, finante, bancnote, pensie Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis la solicitarea Economedia că activarea/ utilizarea cardului care este încărcat cu cei 250 de lei vouchere sociale se poate realiza și fără a avea aplicația dezvoltată de emitentul de carduri anterior instalată. Precizarea a fost făcută după ce pe rețelele de socializare au apărut informații conform cărora persoanele care primesc voucherele sociale de 250 de lei pe lună nu pot folosi cardul alimentat doar dacă instalează aplicația și activează cardul, urmând ca ulterior cardul să fie alimentat după câteva zile.

„Activarea/ utilizarea cardului nu este condiționată de instalarea aplicației dezvoltata de emitențul de carduri. Informații referitoare la soldul curent, precum și la alte aspecte privind funcționalitatea cardului – pot fi obținute de către beneficiari, atât prin apelarea Serviciul Clienți al emitentului, la numărul de telefon înscris pe verso card, cât și prin utilizarea aplicației”, a declarat MIPE.

Potrivit ministerului, Cardul pentru Tichete Sociale Produse Alimentare și Mese Calde se activează cu ocazia primei tranzacții, la orice unitate parteneră a emitentului cardului, prin utilizarea codul PIN-ul furnizat de emitent. Codul PIN este furnizat împreună cu cardul social.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pentru evitarea utilizării cardurilor de persoane neautorizate, tichetul este creditat numai după ce C.N. Poșta Română a confirmat livrarea cardului către beneficiar/titular. MIPE virează tichetul pentru produse alimentare și mese calde în termen de 72 de ore după ce C.N. Poșta Română a confirmat livrarea cardului.

Pe Facebook au circulat mai mult informații care precizau că persoanele care primesc voucherele sociale de 250 de lei pe lună nu pot folosi cardul alimentat doar dacă instalează aplicația și activează cardul:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) oferă, prin programul „Sprijin pentru România”,  vouchere sociale în valoare de 250 lei pentru persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, care sunt acordate o dată la două luni.

Peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

Ministerul susține că va finanța operațiunea atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene, dar fără a preciza sumele exacte. În ceea ce privește fondurile europene nerambursabile, MIPE arată că sursele vor fi Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 precum și din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).

Cine sunt cei peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Vreau sa aflu ce suma de bani am pe cardul social.Cum accesez de pe telefon?? mulțumesc

  2. Am primit cardul social de aproximativ o luna. De ce nu am banii pe el? Îmi arata sold 0. Ma numesc Cosereanu Ana Maria

  3. Am primit acum cardul prin postas. E prima data azi 15 mai 2024.
    Am înțeles ca ar trebui sa fie a2-a transa asta. Repet e prima data când voi folosi acest card social.
    Întrebarea mea este ,prima transa din februarie ce am înțeles eu v a întra pe card? Sau doar a 2-a? Corect ar fi sa beneficiez de ambele. Nu e vina mea ca am primit de-abia azi cardul.
    Va rog sa ma lămuriți.
    Mulțumesc.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.