ANCOM: 692 milioane de euro, suma care ar putea fi obţinută la bugetul de stat din licitaţia 5G

tehnologia 5G Sursa foto Pixabay

Suma care ar putea fi obţinută la bugetul de stat din licitaţia 5G, dacă s-ar aloca tot spectrul, este de 692 de milioane de euro, potrivit directorului executiv Monitorizare şi Control din Autoritatea pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cristin Popa, citat de Agerpres.

“ANCOM are o perioadă destul de aglomerată şi unul dintre principalele obiective este să finalizăm alocarea spectrului de frecvenţă pentru dezvoltarea tehnologiilor 5G. Nu se poate face smart city, nu se poate face digitalizare dacă nu avem infrastructură performantă şi sănătos construită. Benzile pe care noi le scoatem la licitaţie sunt pretabile pentru dezvoltarea 5G. Sunt benzi alocate, propuse spre alocare, atât benzile joase de 700 MHz, unde se poate asigura o acoperire mai mare, cât şi benzi de 3,5 MHz unde capacitatea îşi spune cuvântul. La începutul acestei săptămâni, am publicat caietul de sarcini pentru licitaţie, iar până pe 27 octombrie se pot depune ofertele pentru licitarea spectrului. După 8 noiembrie vedem dacă e concurenţă pe anumite benzi să facem procedura de licitaţie, efectiv pe fiecare bloc de frecvenţe. Scoatem la licitaţie o cantitate de 555 MHz, în 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3,5 MHz. Considerăm că spectrul pe care îl scoatem este suficient pentru ca fiecare operator să-şi ia ce are nevoie pentru strategia pe care o are pentru dezvoltarea reţelei respective. Ca buget, dacă s-ar aloca tot spectrul, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată la vreo licitaţie, la preţul minim pe bloc de frecvenţe, suma ar fi de 692 de milioane de euro, bani care vin la bugetul de stat. De exemplu, banda de 2600 scoasă acum la licitaţie este rest de bandă din licitaţiile anterioare. Licenţele sunt alocate pe 22 de ani – cele de 3,5 MHz, care intră în vigoare în 2026, şi pe 25 de ani”, a spus Popa, într-o conferinţă de specialitate, organizată joi.

ANCOM a publicat, în 19 septembrie, caietul de sarcini privind licitaţia pentru acordarea licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Documentul este disponibil pe site-ul Autorităţii, iar termenul-limită pentru depunerea candidaturilor şi a ofertelor iniţiale este 27 octombrie 2022, ora 17:00.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: