Guvernul aprobă o nouă vamă la Giurgiu -Ruse unde Dunărea va fi trecută cu BAC-ul. De ce este ,,sufocat” Podul Prieteniei

barje Dunare Foto: captura, stirileprotv

Guvernul aprobă în ședința de joi, Proiectul de Hotărâre care permite reluarea curselor cu BAC-ul la vama Giurgiu-Ruse, Memorandum-ul pentru redeschiderea punctului de frontieră fiind semnat între România și Bulgaria, în urmă cu 4 luni,  pe 29 aprilie. Trecerea Dunării cu BAC-ul pe la Giurgiu-Ruse a fost suspendată în urmă cu aprox. 15 ani, iar de atunci, cea mai aglomerată vamă dintre România și Bulgaria a rezistat greu fluxului mare de trafic, mai ales vara sau în perioadele când Podul Prieteniei a fost în reparații. În primăvară, la semnarea acordului pentru reintroducerea BAC-ului la Giurgiu-Ruse, ministrul Grindeanu promitea punerea în funcțiune a feribotului în această toamnă ( detalii aici). Cozile de camioane de la vama Giurgiu-Ruse sunt foarte mari, se întind pe mai mulți kilometri blocând o bandă a Drumului Expres (Centura Giurgiu). Pe de altă parte, reluarea curselor de feribot ar duce la scăderea încasărilor CNAIR din taxa de Pod, dar ar reduce mult timpul de așteptare. Un al treilea pod peste Dunăre ar putea fi construit tot la Giurgiu-Ruse, potrivit publicației bulgare 24 Chasa, Podul Prieteniei având deja 68 de ani de la deschidere.

După aprobarea actului normativ, urmează și lucrările specifice pentru amenajarea punctului de frontieră (Giurgiu 2) : ,,Proiectul urmărește aprobarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internațional de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse în regim de bac, semnat la București, la 29 aprilie 2022.Autoritățile locale din Județul Giurgiu au transmis Ministerului Afacerilor Externe o solicitare privind întreprinderea demersurilor necesare pentru înființarea unui nou punct de trecere a frontierei dintre România și Bulgaria, în regim de bac, între localitățile Giurgiu și Ruse, în sectorul Ostrovului
Mocănașul. Inițiativa este justificată de intensificarea traficului prin punctul de trecere a frontierei existent între Giurgiu și Ruse; creșterea duratei de așteptare și producerea unor blocaje ar putea fi evitate prin înființarea unui punct de trecere suplimentar. Deschiderea efectivă a punctului de trecere se va face după asigurarea condițiilor de infrastructură necesare, în conformitate cu normele și standardele aplicabile. ” -Nota de Fundamentare.

Reluarea curselor de feribot dintre România și Bulgaria este o ,,gură de oxigen” pentru Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei, podul deschis în 1954 având o singură bandă/sens și un tranzit de peste 1000 de camioane/zi. Între România și Bulgaria, peste Dunăre sunt construite doar două poduri : Podul Prieteniei ( 1954) și Podul Noua Europă ( 2013) construit integral de partea bulgară. De la deschiderea Podului Calafat – Vidin, Guvernele României şi Bulgariei au promis mai multe poduri peste Dunăre, dar până în prezent nu au reuşit nici măcar să înceapă lucrările la unul nou. Podurile promise în 2014 la Turnu Măgurele şi Călăraşi – Silistra au rămas „pe hârtie

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: