Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, la semnarea unor contracte finanţate din Fondul pentru Modernizare destinate dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale, că în acest moment, dincolo de măsurile pe care le-au luat astfel încât să poată să protejeze cetăţenii şi economia, este foarte important să pună în valoare fondurile din Fondul de Modernizare, astfel încât să putem să dezvoltăm şi să modernizăm sistemul energetic actual, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit premierului, Fondul de Modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm.

„Am semnat primele proiecte din cadrul Fondului de Modernizare, discutăm, aşa cum a fost prezentat, de nouă proiecte în valoare de 424 de milioane de euro. Este un demers pe care îl vom continua, ţinând cont de măsurile care au fost luate la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să întreprindem toate demersurile, astfel încât să realizăm dezvoltarea atât de sistemelor de producere a energiei electrice, cât şi a infrastructurii sistemului energetic, astfel încât să putem să ne atingem obiectivul de a realiza independenţa energetică”, a spus premierul în declaraţie.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Nicolae Ciucă a arătat că „Fondul de Modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm”.

„În acest moment, dincolo de măsurile pe care le-am luat astfel încât să putem să protejăm cetăţenii şi economia, este foarte important să punem în valoare şi să punem la treabă fondurile pe care le avem în Fondul de Modernizare, astfel încât să putem să dezvoltăm şi să modernizăm sistemul energetic actual”, a arătat şeful Executivului.

„Sunt convins că, aşa cum ştiu că sunt în pregătire proiectele viitoare pentru dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei regenerabile, a tuturor măsurilor care au fost luate astfel încât să realizăm obiectivele asumate de tranziţie energetică, Ministerul Energiei, împreună cu celelalte instituţii responsabile vor duce al bun sfârşit, astfel încât planurile pe care noi le-am asumat să poată să fie îndeplinite. Dorim foarte mult să vedem în practică cum se realizează toate aceste obiective. Sunt în continuare fonduri la dispoziţie, sunt nevoi pe măsură, ca atare este deasemenea  nevoie de un efort susţinut, atât la nivelul Ministerului Energiei cât şi a structurilor responsabile din sistemul energetic românesc”, a afirmat Ciucă.