Producătorii chinezi de vehicule electrice atacă piața europeană

statii incarcare, masini electrice Sursa foto: OMV

Producătorii chinezi de vehicule electrice (EV) şi-au propus să cucerească şoferii şi marile companii din Europa cu mai multe maşini accesibile, care vin cu ratinguri de siguranţă ridicate acordate de European New Car Assessment Programme (NCAP) şi o mulţime de caracteristici de înaltă tehnologie, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

În ultimele luni, câţiva producători chinezi de EV au primit cinci stele Euro NCAP – ceea ce arată că vehiculele sunt dotate cu elemente de siguranţă active şi pasive care merg dincolo de cerinţele legale. Şi sunt aşteptate noi lansări de EV din China.

“Toţi producătorii chinezi de vehicule electrice vor să obţină cinci stele Euro NCAP, pentru a fi mai competitivi pe piaţa din Europa”, a explicat Brian Gu, preşedintele Xpeng, compania din China care fabrică EV. Acesta a adăugat că în ultimii trei ani firma a construit magazine şi service-uri în Danemarca, Ţările de Jos, Norvegia şi Suedia – înainte de a lansa oficial în 2023 sedanul electric P7 şi SUV-ul G9 în cele patru ţări.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Producătorii chinezi de vehicule electrice recunosc că siguranţa reprezintă o parte incredibil de importantă a procesului de vânzare, susţine Matthew Avery, director la Thatcham Research, un centru britanic de cercetare auto finanţat de companii de asigurare şi de un membru al Board-ului Euro NCAP.

Ratinguri de cinci stele Euro NCAP sunt văzute ca fiind cheia depăşirii temerilor din Europa privind calitatea maşinilor fabricate în China, după ce eşecurile la testele din 2006 şi 2007 au creat impresia că nu sunt sigure maşinile din statul asiatic.

Şi mai important, ratingurile de cinci stele Euro NCAP au deschis calea firmelor auto din China către flotele marilor companii din Europa. Vânzările de flote reprezintă aproximativ jumătate din toate vânzările auto pe pieţele importante, inclusiv Germania, Franţa şi Marea Britanie, iar mulţi cumpărători din segmentul corporate pun preţ pe siguranţă.

“Vânzările de flote sunt extrem de important şi multe firme cer obligatoriu un rating de cinci stele pentru a cumpăra maşini”, a declarat Avery.

Din e în ce mai multe firme vor să-şi cumpere rapid vehicule electrice pentru a îndeplini obiectivele de mediu. Dar încă nu sunt suficiente EV pentru flotele din Europa, perturbările din lanţurile de aprovizionare au făcut ca timpul de aşteptare pentru unele modele să depăşească 12 luni.

Cererea ridicată pentru vehicule electrice şi perturbările din lanţurile de aprovizionare au permis producătorilor de EV din Europa să majoreze preţurile şi să se concentreze mai mult pe clienţii de retail, mai degrabă decât pe clienţi cum ar fi firmele de închirieri de maşini, care sunt mai puţin profitabile pentru ei.

Astfel s-au creat oportunităţi pentru producătorii chinezi de vehicule electrice, care deja au luat-o înaintea majorităţii rivalilor străini în China, de departe cea mai mare piaţă globală pentru maşini electrice.

În octombrie, compania germană de închirieri de maşini Sixt a anunţat că va cumpăra aproximativ 100.000 EV de la BYD, începând cu SUV-ul Atto 3 al companiei chineze, care a primit cinci stele Euro NCAP în aceeaşi lună.

Grupul chinez Great Wall Motors a primit cinci stele Euro NCAP în septembrie, pentru SUV-ul hibrid WEY brand Coffee 01 şi sedanul electric ORA Funky Cat.

Şi producătorii de vehicule electrice din Europa caută să obţină cinci stele pentru maşinile lor electrice şi hibride, de la modelul iX al BMW la modelele ID.4 şi ID.5 ale Volkswagen. În octombrie Mercedes a obţinut ratingul de top pentru sedanul EQE.

Producătorul chinez de vehicule electrice Aiways a investit în măsuri suplimentare de siguranţă pentru modelul său electric U6 electric, pentru flotele din Europa, când va fi lansat, în 2023, a afirmat Alexander Klose, şeful operaţiunilor din afara Chinei. Acesta a adăugat: “Va fi o cerere naturală pentru vehicule cum sunt ale noastre, care sunt complet echipate şi vin la preţuri extrem de competitive”. Aiways speră să vândă 30.000 EV în Europe în 2023, faţă de un nivel estimat de 5.000 în acest an.

Compania franceză de consultanţă auto Inovev a informat că aproximativ 155.000 maşini produse în China au fost vândute în Europa în primele nouă luni din 2022, sau 1,4% din piaţă. Firmele din China sunt în grafic pentru a atinge 150.000 maşini vândute anul acesta, aproape dublu faţă de cele 80.000 vândute în 2021. Aproape jumătate din maşinile chinezeşti vândute sunt EV, astfel încât cota lor de piaţă în Europa ajunge la 5,8%, arată datele Inovev.

Vicepreşedintele Inovev, Jamel Taganza, susţine că în următorii ani toate vehiculele din China vândute în Europa vor fi electrice, urmând să fie lansate mai multe modele cu preţ mai scăzut.

Până în 2030, Inovev estimează că vehiculele electrice vor reprezenta 40% din vânzările de maşini noi în Europa, iar brandurile din China vor reprezenta între 12,5% şi 20% din piaţa vehiculelor complet electrice, cu vânzări între 725.000 şi 1,16 milioane unităţi.

BYD lansează trei modele în câteva ţări din Europa şi anul viitor se va extinde pe alte pieţe şi va aduce noi modele, toate cu rating de top în domeniul siguranţei, a afirmat Michael Shu, directorul subsidiarei BYD din Europa.

Modelul ORA Funky Cat al Great Wall Motor va fi lansat anul acesta în Marea Britanie, Germania, Irlanda şi Suedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: