5 to go, brandul 100% românesc care a redefinit piața cafelei din România prin dezvoltarea sistemului de franciză și a unei strategii de business cu o performanță solidă, își anunță extinderea în forță pe piața din Bulgaria și setează un obiectiv ambițios de 150 de locații deschise în următorii 3-4 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Planul nostru este să abordăm pe piața din Bulgaria un model de business similar celui din România, cu focus pe locații operate în sistem de franciză, dar și cu câteva unități gestionate prin management direct, care ulterior vor fi transferate către francizați. Ne dorim ca în următorii ani Bulgaria să devină a doua piață ca importanță după România și un exemplu pentru întreaga zonă, facilitând o dezvoltare regională accelerată. Parteneriatul cu INVENIO contribuie într-o măsură semnificativă la demersurile de aici, prin acces la informații relevante despre trendurile din Bulgaria și prin experiența lor în dezvoltarea mai multor businessuri în regiune“, spune Radu Savopol, cofondator 5 to go.

După ce a demonstrat un ritm impresionant de creștere în România, deschizând 650 de locații în 10 ani și devenind cea mai accesată franciză din țară, cu o cotă de piață de 55%, 5 to go ocupă în prezent locul 7 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa și este cel mai extins lanț de cafenele din Europa de Est.

Astfel, după primele teste de piață în Bulgaria, prin deschiderea a două locații la Ruse, 5 to go targetează adăugarea de noi puncte strategice pe harta Bulgariei, începând din Sofia și continuând cu restul țării, în zone cu potențial. În paralel, businessul de retail a fost demarat de 5 to go în luna mai 2025, prin colaborarea cu lanțul de magazine Minimart și cu un distribuitor local, pentru dezvoltarea rețelei în sectorul de traditional trade.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Deja am recrutat un Country Manager pentru Bulgaria, Georgi Muhovski, cu o experiență de peste 10 ani în extinderea rețelelor de retail, acumulată în cadrul unor branduri internaționale de top din zona de food & beverage, precum și în real estate comercial. Considerăm că este persoana potrivită pentru acest rol și credem că va colabora perfect cu echipa din România, urmând ca, începând din acest an, să își construiască propria echipă locală în Bulgaria“, completează Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Planul de dezvoltare va urma aceeași strategie câștigătoare calitate-preț, oferind clienților o cafea bună la prețuri accesibile. Meniul simplificat va cuprinde cinci prețuri fixe: 1, 1.5, 2, 2.5 și 3 euro. Designul spațiilor va fi disponibil în două variante, design 2.0 și 3.0, cu vibe modern, confortabil și plin de energie, focusul fiind pe locații cu suprafețe între 20 și 30 m². De asemenea, 5 to go plănuiește deschiderea în Bulgaria a unui flagship store de dimensiuni mai mari, care va integra Academia 5 to go, precum și un birou dedicat francizei.

„Am urmărit evoluția 5 to go și direcția lor de business și sunt convins de potențialul brandului pe piața din Bulgaria, așadar am acceptat cu entuziasm provocarea de a mă alătura acestei echipe ambițioase și de a integra conceptul lor de franciză pe plan local. Împreună vom seta prioritățile pentru perioada următoare și vom atinge obiectivele propuse, păstrând ADN-ul brandului, dar adaptându-ne în același timp specificului consumatorilor de aici“, spune Georgi Muhovski, Country Manager 5 to go Bulgaria.

În ceea ce privește accesarea francizei, taxele vor fi similare cu cele din România. Contractul cu francizații va fi valabil pe o perioadă de 7 ani, cu 4% royalty, 1,5% marketing fee și o taxă inițială de 4.500 de euro. Costul estimat pentru o locație „la cheie” variază între 18.000 și 25.000 de euro, incluzând echipamentele, autorizațiile, marfa inițială și amenajările, în funcție de suprafața spațiului.

Cu un portofoliu diversificat, prețuri accesibile și un design modern, 5 to go a demonstrat că un concept accesibil, care mizează pe simplitate, rapiditate și o experiență prietenoasă în cafenele poate atinge obiective îndrăznețe și își propune să devină un nume relevant și în peisajul cafelei bulgărești. Sistemul de franciză va fi motorul acestei expansiuni, oferind antreprenorilor locali oportunitatea de a face parte dintr-un model de business testat, recunoscut pentru accesibilitate și eficiență.