Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a scos la licitație contractul pentru lucrările de remediere de pe o porțiune de mai puțin de un kilometru al Autostrăzii Orăștie–Sibiu. Este vorba despre un lot din zona Apoldu, cuprinsă între km 275+900 – km 276+680, anunță Turnul Sfatului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Valoare totală estimată a contractului este între 43,59 milioane lei și 47,53 milioane lei, fără TVA, și vizează atât proiectarea, cât și execuția intervențiilor necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe tronsonul menționat, iar durata acestuia este de 80 de luni.

Proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, fiind parte a programelor destinate infrastructurii rutiere majore.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Din documentația tehnică atașată anunțului de licitație aflăm că la tronsonul ce urmează să fie reabilitat „au fost identificate, la nivelul părții carosabile, fisuri și crăpături pe direcție longitudinală și local dezvoltate pe direcții multiple care apar periodic, cu dezvoltare variabilă în timp și spațiu”.