Reprezentanţilor asociaţiilor din HoReCa braşoveană și-au prezentat nemulțumirile și neclaritățile legate de legea bacșișului care a intrat în vigoare la 1 ianuarie.
Într-o întâlnire organizate la Prefectură pe această temă reprezentanţi ai restaurantelor, cafenelelor şi barurilor din Braşov au invocat atât neclarităţi privind cuantumul bacşişului şi dacă ar trebui sau nu să impună unul clienţilor, cât şi procedura de contabilizare a acestuia, care, susţin ei, va majora timpul pe care un barman sau un chelner vor trebui să-l aloce încasării notei de plată, în condiţiile în care noua lege cere două astfel de documente – unul în care clientul va trebui să bifeze dacă doreşte să lase bacşiş şi, eventual, cuantumul acestuia şi bonul fiscal.
Instituţia Prefectului Judeţului Braşov a anunțat că va centraliza eventualele propuneri de modificare a noii legi care reglementează bacşişul.
Prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, a precizat că discuţia de joi a fost solicitată de reprezentanţii HoReCa, ce au dorit să se întâlnească cu cei de la ANAF în vederea clarificării noilor reglementări de natură fiscală care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, în principal legate de acordarea bacşişurilor şi cota de TVA.
“Există nenumărate nemulţumiri şi anumite aspecte care trebuie reglementate, dar există o lege care trebuie respectată. De la acest principiu pornim. Discuţiile pe care azi le-am avut se vor materializa, probabil, în anumite propuneri de modificare a legislaţiei astfel încât ea să vină în concordanţă cu viaţa reală, ceea ce se întâmplă concret în acest domeniu. (…) Sunt anumite aspecte, cazuri particulare care nu se vor putea rezolva, dar cele care vizează o problemă generală vor fi preluate şi propuse spre modificare. (…) Semnalul pe care trebuie să-l dăm de aici, de la Braşov, principalul judeţ turistic al ţării, este că suntem în măsură să aplicăm legislaţia existentă, dar şi că putem să propunem modificări pentru îmbunătăţirea acesteia şi cred că acest lucru a reieşit din această discuţie, de azi”, a afirmat prefectul Braşovului.
Acesta a menţionat, totodată, că noua lege a fost cerută statului “tocmai de către cei din HoReCa”, pentru a se reglementa fiscal această chestiune şi, până la urmă, pentru protecţia propriilor angajaţi.