Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, joi seară, că a descoperit diferenţe în compoziţia mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menţionând că, dacă a fost încălcată legislaţia şi va fi dovedit dublul standard, atunci compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în urmă cu 5 luni, a transmis o alertă, în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene, solicitând verificarea, în statele membre ale Uniunii Europene, a etichetelor produselor Fanta Portocale, Fanta Portocale Zero Zahăr şi Fanta Lămâie.

Sursa citată menţionează că, în cazul în care se va stabili că a avut loc încălcarea legislaţiei la nivel trasfrontalier, se va proceda la sancţionarea dublului standard, conform prevederilor legale în vigoare, cu amendă contravenţională în cuantum de până la 4 % din cifra de afaceri a companiei producătoare şi distribuitoare, ceea ce, doar în cazul României, s-ar putea ridica la peste 20 milioane de euro.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În cursul analizelor etichetelor acestor produse comercializate pe teritoriul UE, în cazul produsului Fanta Portocale cu zahăr sau cu zahăr/îndulcitori, conţinutul de suc de portocale este următorul:

sub 5 %, în 3 state membre,

5%, în 13 state membre,

6 %, în 4 state membre,

8 %, în 3 state membre,

12 %, în 2 state membre,

20 %, în 2 state membre.

 

România se află în lista celor 13 state cu conţinut de portocale de sub 5%.

În cazul produsului Fanta Portocale Zero Zahăr (cu îndulcitori) conţinutul de suc de portocale diferă astfel:

  • 3%, în 10 state membre,
  • 4%, în 5 state membre,
  • 7%, în 2 state membre,
  • 8 %, într-un stat membru,
  • 12 %, într-un stat membru.

România se află în lista celor 10 state membre.

În cazul produsului Fanta Lămâie (cu îndulcitori), acesta are conţinutul de suc de lămâie diferit, astfel:

  • 1 %, în 3 state membre
  • 3%, în 5 state membre
  • 6%, în 4 state membre
  • 12 %, într-un stat membru.

România se află în lista celor 5 state membre.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a mai menţionat că, tot din analizarea etichetelor de pe produsele din gama Fanta Portocale, a rezultat că se utilizează diferenţiat, ingrediente cu rol de colorare, la nivel comunitar, după cum urmează: concentratul de morcovi, în 2 state membre; coloranţi, într-un stat membru; caroten, în 24 de state membre.