Palatul fostei bănci Marmorosch-Blank, monument istoric, transformat în hotel. Noua unitate de cazare se deschide în vară

Marmorosch hotel Sursa foto: Marriott.com

Grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management, care deţine şi operează deja patru hoteluri în Bucureşti, va inaugura, în această vară, hotelul Marmorosch Bucharest, în centrul vechi, Autograph Collection, au anunțat reprezentanții companiei, citați de News.ro. Acesta are o capacitate de 217 camere şi se află în fostul palat al Băncii Marmorosch-Blank (monument istoric), iar investiția s-ar ridica la 42 de milioane de euro, susțin reprezentanții grupului. Grupul mai administrează în Bucureşti două hoteluri din brandul Hilton şi două din brandul Marriott. Un hotel Radisson de peste 100 de camere urmează să se dechidă la Brașov și un altul la Cluj, iar unele rapoarte imobiliare arată că se remarcă un interes în creștere și pentru investițiile în turism, un sector grav afectat în perioada pandemiei.

“Transformarea din fostul palat al Băncii Marmorosch-Blank, renumita bancă românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în hotel, a presupus o investiţie de 42 de milioane de euro şi trei ani de muncă continuă pentru a reînsufleţi bogatul patrimoniu arhitectural Art Deco şi Art Nouveau. O data cu deschiderea sa, hotelul va deveni reprezentativ pentru La Belle Époque, eră infuzată în toate elementele arhitecturale şi de design ale clădirii”, descrie grupul, citat de News.ro. Hotelul dispune şi de patru săli de conferinţe, cu o capacitate însumată de peste 230 de persoane.

Apex Alliance Hotel Management este un operator litualian independent, care dezvoltă parteneriate de management hotelier pe termen lung cu investitori instituţionali, proprietari sau fonduri de investiţii, pentru hoteluri deja funcţionale sau în faza de investiţie. Grupul operează cinci hoteluri în Bucureşti, cu o capacitate totală de peste 1.000 de camere. Acestea sunt Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Hilton Garden Inn Bucharest Airport, Courtyard Bucharest Floreasca, Moxy Bucharest Old Town şi The Marmorosch Bucharest.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

 

Se reiau investițiile hoteliere

Un hotel de peste 100 de camere apare pe piața de turism din Brașov la începutul anului viitor, într-o industrie HoReCa grav lovită de pandemie. Compania Ra-Ra Hotels, parte din Ra Ra Group Braşov, care construieşte în Braşov hotelul Radisson Blu Aurum, primeşte o finanţare de 9 milioane de euro de la Eximbank, investiţia totală urmând să ajungă la 14 milioane de euro, iar diferenţa sumei este asigurată de firma investitoare, an. Raportul trimestrial al consultanților de la CBRE arată că segmentul hotelier a atras în acest început de an investiții de aproximativ 20 de milioane de euro, analiștii remarcând “un interes ridicat în ultimele luni”.