România a avut cel mai mare deficit bugetar din UE în perioada iulie-septembrie 2022

bani, lei, finante, financiar, deficit bugetar Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Zona euro a înregistrat un deficit de 3,3% din PIB în trimestrul al treilea din 2022, iar Uniunea Europeană (UE) unul de 3,2%, dar Portugalia are al doilea cel mai mare excedent al conturilor publice (1,2%), potrivit Eurostat, scrie The Portugal News, potrivit Rador.

În zona euro, conform serviciului european de statistică, în perioada iulie-septembrie 2022, soldul administrațiilor publice a fost de -3,3% din Produsul Intern Brut (PIB), valoare care se compară cu -2,0% din trimestrul precedent și cu -4,1% din trimestrul III din 2021.

În UE, deficitul conturilor publice a crescut la 3,2% în comparația trimestrială, față de 1,8% din PIB înregistrat în perioada aprilie-iunie 2022, și s-a contractat în variația de la an la an (-3,6%).

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Eurostat, raportul deficit/PIB a crescut în ambele zone, în principal în baza unei creșteri considerabile a cheltuielilor totale.

Cele mai multe state membre au continuat să înregistreze deficite bugetare, în principal România (-6,3%), Ungaria (-6,1%) și Belgia (-5,1%).

Șase dintre statele membre pentru care sunt disponibile date au indicat excedente bugetare, mai ales Irlanda (3,1%), Portugalia (1,3%) și Lituania (1,0%).

Veniturile și cheltuielile totale au continuat să fie influențate de politicile guvernamentale ca răspuns la pandemia de Covid-19, dar într-o măsură mai mică decât în ​​trimestrele precedente, potrivit buletinului.