Ministerul Turismului a emis avizul pentru înființarea primei Organizaţii de Management al Destinaţiei Județene Maramureș

Eco Maramures, ecoturism Sursa foto: Facebook/Eco Maramureș

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a emis avizul pentru înființarea primei Organizații de Management al Destinației (OMD) din România, dezvoltată la nivel județean, potrivit unui anunț al instituției. Este vorba despre „Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”.

„România turistică are nevoie de fiecare dintre noi pentru a deveni tot mai competitivă! Dacă ne dăm mâna și, împreună, construim parteneriate durabile, garantat șansele de a transpune acest deziderat comun în realitate sunt infinit mai mari. Drept urmare, inițiativa Maramureșului de a înființa primul OMD județean din țara noastră este una mai mult decât lăudabilă. Felicitările mele merg și către cele mai noi OMD-uri locale, care au primit în cursul acestui an avizul din partea instituției noastre: Țara Dornelor și Mamaia-Constanța. Încurajez, pe această cale, toate destinațiile autohtone să urmeze aceste exemple de bună practică și, prin asocierile public-private, să contribuie la reforma turismului românesc!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”, reprezentată de președintele Ionel Ovidiu Bogdan, este formată din următorii membri fondatori: Consiliul Județean Maramureș, Saorsa Turism SRL, Turist Suior SRL și Asociația Întreprinzătorilor Maramureș.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pentru înființarea OMD-ului județean, în structurile de primire turistice clasificate din destinație trebuie să există cel puțin 1.000 de locuri de cazare. Mai mult, în structura organizatorică trebuie prevăzut cel puțin un post de manager de destinație turistică. Referitor la strategia de dezvoltare și marketing turistic, precum și la planul de acțiune, acestea pot fi elaborate și adoptate în cel mult un an de zile de la primirea avizului.

Reforma privind turismul din România prinde tot mai mult contur și pe plan local! După înființarea, în luna decembrie a anului trecut, a „Organizației de Management al Destinației Suceava – Orașul Cetății de Scaun”, alte două entități au primit avizul din partea MAT: „Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor” și „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”.

  • „Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor”, dezvoltată pe plan local, a primit avizul de înființare din partea MAT pe data de 20 ianuarie a.c., asociația fiind alcătuită din următorii membri fondatori: Primăria Municipiului Vatra Dornei, primăriile comunelor Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Crucea, Iacobeni, Șaru Dornei, Broșteni, Ciocănești, Dorna Arini, precum și Dorna Turism SA, Bucura Com SRL, Expert Business Consulting SRL, Angel Recreativ SRL, RO Util Instal SRL, Bucovina Travel SRL, Kaban-HRS SRL, Telescaun Negrești SRL, Orient Montana SRL, Vera-Mar Bucovina SRL, Rotur SRL, Studio Chiriluș SRL, Gimil Serv SRL și Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montantă „Romontana”. Președintele desemnat al noii entități este domnul Ilie Boncheș.
  • „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”, dezvoltată pe plan local, a primit avizul de înființare din partea MAT pe data de 14 februarie a.c., asociația fiind alcătuită din următorii membri fondatori: Consiliul Local al Municipiului Constanța, Organizația Patronală Mamaia-Constanța, Asociația Patronală Resto și Patronatul Marea Mamaia-Constanța. Președintele desemnat al noii entități este domnul Gheorghe Măndilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.