Oficial al Băncii Centrale Europene cere majorarea de patru ori a dobânzii cu 50 de puncte de bază

Dobanda de interventie pexels.com Foto: Pexels.com

Banca Centrală Europeană ar trebui să majoreze dobânzile cu 50 de puncte de bază la fiecare din următoarele sale patru reuniuni de politică monetară, deoarece inflaţia se dovedeşte a fi persistentă, a declarat Robert Holzmann, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, într-un interviu acordat publicaţiei germane de afaceri Handelsblatt, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Începând din luna iulie a anului trecut, BCE a înăsprit drastic politica monetară, majorând dobânzile de referinţă de cinci ori, cu un total de trei puncte procentuale, o creştere fără precedent în istoria instituţiei. Obiectivul „gardienilor euro” este, în principal, acela de a frâna cererea consumatorilor, pentru a opri creşterile de preţuri.

Holzmann, care are o poziţie de tip “hawk” (şoim – n. r.), susţinând necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control, a explicat că pe baza actualelor tendinţe el este în favoarea majorării dobânzilor cu 50 de puncte de bază la reuniunile de politică monetară din martie, mai, iunie şi iulie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Mă aştept să dureze foarte mult până când inflaţia va scădea semnificativ. Speranţa mea este că în următoarele 12 luni vom atinge nivelul de vârf al dobânzilor”, a declarat Holzmann, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Austriei.

Mai mulţi oficiali au avertizat recent că majorările de dobândă ale BCE vor trebui să continue până când inflaţia de bază va începe să scadă şi să se îndrepte spre ţinta BCE de 2%.

În 2 februarie, Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 50 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 3,00%, 3,25% şi, respectiv, 2,50% începând cu data de 8 februarie 2023.

Dacă cele patru majorări ale dobânzilor, susţine Holzmann, vor avea loc, rata dobânzii la facilitatea de depozit va ajunge la 4,5%, peste nivelul de 4% estimat de analişti şi de pieţe, un nivel pe care niciun oficial nu l-a susţinut în mod public.

„Dacă în viitorul apropiat vrem să readucem inflaţia la 2%, trebuie să fim restrictivi”, susţine Holzmann.

Acesta a cerut BCE să accelereze reducerea bilanţului instituţiei, posibil prin finalizarea mai rapidă decât s-a planificat a PEPP – titlurile de valoare obţinute în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie.

În 16 martie, BCE ar urma să publice noile informaţii privind rata inflaţiei în zona euro.

Conform datelor preliminare publicate recent de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut mai puţin decât se estima în februarie, iar inflaţia de bază a crescut, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a ţine sub control o inflaţie care este de patru ori mai mare decât ţinta sa de 2%.

Rata anuală a inflaţiei în cele 20 de ţări din zona euro a încetinit la 8,5% în februarie, de la 8,6% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe un nivel al preţurilor de 8,2%.

Este a patra lună consecutivă în care s-a raportat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un nivel record, de 10,6%.

În cele mai recente prognoze, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bai, dar voi aveti Opinii ? Vad numai C/P. Zero parari proprii si ‘Analize’ de 2, 3 minute. Pacat de site-ul asta.

    Daca citeati ce v-am dat de-o fata care scrie pt. Bloomberg, intelegeati si exprimati ce face toate nemernicia asta de ‘crestere’ : Platesti Bancile sa nu imprumute ! Halucinant.

    Ar fi fost mult mai simplu, o monitorizare atenta a banului cu o lege mult mai ferma : Iti bati joc de el, Jail, ca la Monopoly.

    Asa, umblii la robinet mereu … Dai peste cap toata Planeta.

    Nu mai vorbim ca bancile care primesc banii respectivi, tot unde se duceau(WS) ii baga … D’asta toate cresc nestingherite, zero realitati(si Realizari).

    Subiect dur dar n-ai cu cine … Ne-a luat sute de milioane de ani sa ajungem aici si-or sa ne mai ia zeci de ani sa dresam animalul din cap(asta pt. ca ne aflam pe-o panta exponentiala a evolutiei, trebuie s-apara vaccinul pt. prostie).

    Inflatia e datorata din Doua Motive : Consumerism; Salarii Penale.

    Practic, ‘Inflatia’ = Profitul unora, bani ‘gri'(neinvestiti corespunzator cu aceeasi dinamica).

    Eschiveaza Economia pt. ca-s ascunsi in Imobiliare si vorbim de WWW, nu doar de Ro.

    Nu mai vorbim de Specula Valutara, Paradisul Cuantilor.
    (mai vedeti si voi ce publica Economist, FT; cu articolutele astea, muriti de foame)

    Nu exista ‘echilibru’ cand ai mii de factori haotici(interdependenti), Teoria Ortodoxa fiind invers proportionala cu Realitatea.

    Aparent, ‘functioneaza’ pt. ca-i o perpetua manipulare de rang maxim.

    Practic, tot ‘neoclasicismul’ este ‘Arta de-a Ascunde Profitul’, specific ‘americanesc’.

    CSF, NCSF … 🙁

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.