Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 60,26 milioane tone în 2022, în ultimul trimestru al anului fiind înregistrate 14,899 milioane tone, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Valorile principalilor indicatori de transport portuar maritim corespunzători anului 2022 au marcat creştere a volumului total cu 13,4% faţă de perioada similară a anului precedent. A fost înregistrată o creştere cu 9,7% la mărfurile încărcate şi cu 17,4% la mărfurile descărcate. În trimestrul IV, creşterea volumului total de mărfuri încărcate şi descărcate faţă de perioada similară din 2021 a fost cu 12,7%.
În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistrate 28,62 milioane tone mărfuri, din care 7,174 milioane tone în trimestrul IV.
Conform datelor INS, în transportul portuar maritim, porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate în anul 2022 au fost Constanţa, cu o pondere de 95,4%, şi Galaţi, cu o pondere de 3,5%. A fost transportat cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid, care a însumat 33,817 milioane tone la nivelul anului 2022.
Cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu Turcia (10,187 milioane tone) şi Rusia (9,991 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spania (3,467 milioane tone) şi Grecia (1,971 milioane tone) au înregistrat cele mai mari volume de mărfuri transportate.
Anul trecut, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate, au fost produsele agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 64,4%. În ceea ce priveşte descărcările, ponderea a fost deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, respectiv 37,5%.
În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în anul 2022, au fost produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 65,8%. Dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 38,9%
În privinţa transportului pe căi navigabile interioare, porturile în care au fost înregistrate anul trecut cele mai mari cantităţi de mărfuri au fost Constanţa, cu o pondere de 53,8%, şi Galaţi, cu o pondere de 17,8%.
Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare au avut ca destinaţie sau au provenit din state membre ale Uniunii Europene, în proporţie de 24,5%. Per total, Ucraina a deţinut cea mai mare pondere ca origine şi destinaţie a mărfurilor transportate în anul 2022, cu un nivel de 6,271 milioane tone.
Tipul de mărfuri pentru care au fost înregistrate cele mai însemnate cantităţi în transport internaţional pe căi navigabile interioare în anul 2022 a fost produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit, în proporţie de 39,1%. În transport naţional pe căi navigabile interioare au fost înregistrate cu preponderenţă minereuri metalifere, produse de minerit, exploatare de carieră, turbă, uraniu, thoriu, în proporţie de 54,8%.