Apple Inc este în stadiul preliminar al negocierilor cu firmele CATL şi BYD din China în vederea furnizării de baterii pentru planificatul său vehicul electric, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Discuţiile se pot modifica şi nu este clar dacă se va ajunge la un acord cu CATL sau cu BYD. Condiţia pusă de Apple pentru potenţialii furnizori de baterii a fost construirea facilităţilor de producţie în SUA, deşi CATL şi BYD sunt reticente să construiască fabrici în Statele Unite din cauza temerilor legate de costuri şi a tensiunilor politice dintre Washington şi Beijing, susţin sursele.

Reprezentanţii Apple, CATL şi BYD nu au dorit să comenteze informaţia

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Firmele Contemporary Amperex Technology Co (CATL) şi BYD Co. Ltd. sunt numărul unu şi, respectiv, numărul patru în topul producătorilor globali de baterii pentru industria auto. Printre clienţii CATL se află şi Tesla Inc.

Discuţiile vin într-un moment în care autorităţile de la Washington caută să atragă cât mai mulţi producători de vehicule electrice, acordând subvenţii.

Mulţi producători de baterii îşi majorează producţia pentru a face faţă cererii în creştere pe plan global, după ce companiile auto au accelerat trecerea la vehicule electrice, pentru a îndeplini cerinţele mai dure privind emisiile.

Săptămâna trecută, Reuters anunţa că firma CATL vrea să construiască în Shanghai o nouă mare fabrică de baterii pentru industria auto, în apropiere de uzina Tesla din China.

Compania americană Apple Inc înregistrează progrese în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer şi are ca obiectiv să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Eforturile producătorului de iPhone-uri în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de “Proiectul Titan”, au debutat în 2014, când firma a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul. La un anumit moment, Apple a abandonat eforturile în domeniul tehnologiei pentru maşinile fără şofer pentru a se concentra pe software şi şi-a reevaluat obiectivele.

Doug Field, un veteran al Apple, care a lucrat la Tesla Inc, a revenit în 2018 să supervizeze “Proiectul Titan” şi a concediat anul trecut 190 de persoane din echipa care se ocupa de tehnologia pentru maşinile fără şofer.

De atunci, Apple a înregistrat suficiente progrese şi acum vrea să producă un vehicul pentru consumatori, susţin sursele. Obiectivul Apple de a produce un vehicul pentru publicul larg contrastează cu planurile rivalelor, cum ar fi Waymo, deţinut de Alphabet Inc, care produce taxiuri zburătoare pentru a transporta pasageri pentru un serviciu de ride-hailing fără şofer.