Furnizorul de tehnologie IT Genetics lansează o soluție de automatizare și digitalizare a activității depozitelor

depozite, spatii logistice Sursa foto: Pexels

Furnizorul de tehnologie IT Genetics lansează Planograma, platforma digitală de tip WMS (Warehouse Management System) care centralizează, eficientizează și automatizează activitățile de logistică, depozitare, curierat, distribuție și producție.

Soluția software bazată pe algoritmi de inteligență artificială ce permit optimizarea spațiilor în timp real este dedicată companiilor de e-commerce, dar și celor care activează în industrii precum retail, FMCG, pharma și sănătate, construcții, HoReCa, logistică, transporturi etc.

Soluția a fost dezvoltată de către o echipă formată integral din profesioniști români.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Planograma este o soluție găzduită în cloud, ceea ce înseamnă că poate fi accesată oricând, de pe orice dispozitiv ce beneficiază de o conexiune la Internet. Gândită sub formă de API (application programming interface), aceasta se poate integra în sisteme complexe ce includ aplicații ale unor terțe părți, precum soluții Open-API, ERP, dar și dispozitive cu cititoare RFID pentru scanarea codurilor de bare sau identificarea radio. Astfel, utilizatorii au toate informațiile disponibile într-un singur panou de acces care le permite să genereze și să trimită pe e-mail rapoarte și fișe de lucru, eliminând necesitatea utilizării hârtiei.

Când am plecat la drum în dezvoltarea Planograma, ne-am dorit să avem o soluție care să nu fie greoaie și pe care să și-o permită orice business. Credem că am reușit, pentru că Planograma este o soluție simplă, ușor de implementat și accesibilă, care poate face mult mai ușoară viața oricărui business care operează un depozit.

Într-un mediu de afaceri competitiv, mereu în schimbare și plin de provocări, clientul are întotdeauna acces la rapoarte și metrice în timp real, ceea ce le creează cadrul potrivit pentru luarea celor mai bune decizii de business. Sperăm ca Planograma să fie un pas în accesibilizarea soluțiilor IT, dar și un pas important în digitalizarea companiilor românești”, declară Liviu Sima, fondator IT Genetics.

Integrarea Planograma în fluxul de lucru al unei companii se poate reflecta în creșteri la nivelul profitabilității prin reducerea cu până la 50% a costurilor operaționale, precum și prin creșterea cu până la 70% a eficienței colectării comenzilor și cu până la 100% a preciziei stocurilor, potrivit analizelor dezvoltatorului Planograma, IT Genetics.

Posibilitatea raportării în timp real a indicatorilor de performanță asigură transparență internă și o mai bună gestionare a afacerii, care se poate adapta cu agilitate la modificări sau la perioadele cu încărcare mare. În plus, datorită faptului că este găzduită în cloud, Planograma permite clienților care o utilizează să scaleze atributele aplicației în funcție de nevoile lor și de sezonalitatea afacerii, menținând întotdeauna costurile direct proporționale cu funcționalitățile utilizate și cu gradul de încărcare al afacerii.

Planograma va fi disponibilă prin abonamente flexibile, ușor de personalizat, cu cicluri de facturare lunare sau anuale.

În ceea ce privește impactul operațional al aplicației, Planograma asigură companiilor o serie de beneficii precum: acuratețe în trasabilitatea produselor (până la serie, lot, date de expirare la nivel de stoc etc.), optimizarea fluxurilor și stocurilor, managementul eficient al sarcinilor operatorilor din depozite, eficientizarea spațiilor și echipamentelor, automatizarea sarcinilor și creșterea productivității, eliminarea erorilor umane și reducerea timpului de manipulare, colectare și aprovizionare.

Prin atributele sale, aplicația dezvoltată de către IT Genetics contribuie la susținerea proceselor de aprovizionare și la gestionarea resurselor, acoperind următoarele activități:

  • Recepția mărfii – înregistrarea comenzilor de achiziție sau alte intrări de mărfuri;
  • Cross docking – transferul mărfii din zona de recepție direct în zona de livrare;
  • Alocarea la raft – transferul mărfii la raft sau către zonele  de depozitare rezervate;
  • Raportare – realizarea de rapoarte flexibile care oferă informații în timp real despre indicatorii de performanță;
  • Inventariere – operațiunea care se poate efectua pe zone de stoc, gestiuni sau în funcție de proprietar;
  • Etichetare – modul pentru realizarea etichetelor logistice sau de produs;
  • Verificare – poate fi efectuată pentru o recepție, livrare sau o locație de stoc;
  • Livrare – procesarea comenzilor de achiziție sau de transfer către alte depozite.

România, o țară în curs de maturizare digital

Conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2020, în România procesul de digitalizare se desfășoară cu dificultate, țara noastră fiind pe penultimul loc în Europa la integrarea tehnologiei digitale, pe locul 26 din 28 la utilizarea tehnologiei în companii și pe ultimul loc la utilizarea serviciilor Cloud și integrarea lor de către IMM-uri. Cercetarea arată că 77% dintre IMM-urile din România încă transmit informații pe hârtie și că peste 55% dintre acestea nu au făcut deloc investiții în tehnologizare sau au investit foarte puțin.

Cu toate acestea, tot mai multe companii locale au fost nevoite să se digitalizeze în 2020 pentru a face față efectelor pandemiei.

Încă de la fondarea sa, în 2007, scopul IT Genetics a fost să furnizeze soluții IT accesibile companiilor, indiferent de dimensiunea lor și de potențialul de absorbție, pentru a crește gradul de digitalizare și agilitatea afacerilor românești. Așa cum am văzut, criza COVID-19 a făcut ca tot mai multe businessuri locale să își extindă serviciile în zona de e-commerce, să implementeze politici de muncă de la distanță și să își digitalizeze procesele. De aceea le rămânem alături antreprenorilor români prin implementarea și dezvoltarea de soluții personalizate care să se adapteze nevoilor, resurselor și capabilităților existente în fiecare organizație”, declară Liviu Sima, fondator IT Genetics.

Fondată în 2007, IT Genetics furnizează și integrează soluții IT profesionale în România, Ungaria și Bulgaria. IT Genetics a închis anul 2020 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de Euro, cu 10% mai mare decât în 2019.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: