Franţa va atinge, vineri, pragul de 100.000 de staţii de încărcare a automobilelor electrice, cu câteva luni după data limită fixată iniţial pentru sfârşitul anului 2022, a anunţat joi Avere-France, asociaţia profesională care reuneşte firmele din acest sector, transmite AFP.
Franţa devine astfel a doua cea mai bine echipată ţară din Europa, după Ţările de Jos, care potrivit datelor din februarie avea 112.000 de stații, dar înaintea Germaniei (88.000), care în urmă cu câteva luni devansa încă Franţa, a precizat Clément Molizon, director general la Asociaţia naţională pentru dezvoltarea mobilităţii electrice (Avere).
Fostul ministru al Transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, anunţa în anul 2020 că vrea să atingă acest prag de 100.000 de staţii de încărcare a automobilelor electrice încă de la finele lui 2021.
Următorul prag, care a fost fixat de Emmanuel Macron, este de 400.000 de staţii de încărcare a automobilelor electrice în 2030. Potrivit lui Clément Molizon, estimările Avere-France arată că până la finele acestui deceniu “vom avea nevoie de o cifră între 330.000 şi 480.000 de puncte de încărcare”.
În prezent, din cele 100.000 de staţii de încărcare din Franţa, aproximativ 10% permit o încărcare rapidă.
“În 2020, instalam 4.000 de staţii de încărcare pe an.La începutul lui 2023, am instalat 4.000 pe lună”, a precizat Clément Molizon.
Numeroşi actori s-au implicat în ultimii ani pe piaţa staţiilor de încărcare precum Bouygues, Engie, Total sau EDF, prin filiala sa Izivia, dar şi companii străine precum Fastned (Ţările de Jos) şi Tesla (SUA).
În contextul în care, începând din 2035, în Europa vor mai putea fi comercializate doar vehicule noi cu zero emisii poluante, industria auto insistă pe dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru a răspunde la cererea de staţii de încărcare.
Legislaţia franceză stimulează şi ea dezvoltarea de echipamente de încărcare. Începând din 2025, toate clădirile non-rezidenţiale cu peste 20 de locuri de parcare (gări, aeroporturi, supermarketuri, etc.) vor trebui să echipeze 5% din locurile de parcare cu staţii de încărcare.
În primele patru luni ale anului, 14,8% dintre toate vehiculele noi vândute în Franţa au fost electrice, faţă de 13% pe ansamblul anului 2022.