Hidroelectrica, cea mai mare și mai profitabilă companie a statului român, anunță că anulează licitația prin care voia să închirieze, timp de trei ani, în regim de leasing operațional, 203 de autoturisme, contract care se ridica la 23 de milioane lei (4,5 milioane de euro), despre care Economedia a scris AICI.
Datele din sistemul de licitații publice aarătau că autovehiculele vizate erau de tip limuzina sedan – 10 bucăți, SUV 1 – 100 bucăți, SUV 2 – 20 bucăți și 73 de break-uri. Valoarea contractului scos la licitație reprezintă contravaloarea ratelor plătite pentru aceste mașini în trei ani, plata urmează însă a se face lunar. Suma include și valoarea asigurării full Casco pe toată această perioadă. Contractul este împărțit în patru loturi, pentru fiecare tip de mașină, și putem remarca, de aici, că cele mai scumpe auto vizate, din punct de vedere al ratei de leasing plătite, sunt cele de tip limuzină sedan, circa 200.000 de lei pe bucată, și cele SUV 2, la 220.000 de lei pe bucată. De remarcat, toate cele 20 SUV2 sunt pentru Executiv, sediul central din București. Tot aici trebuie să vină și 12 SUV 1 și 10 sedanuri. Restul se duc în teritoriu. Toate autovehiculele trebuie livrate acolo unde specifică Hidroelectrica în data de 7 ianuarie 2024, de Sfântul Ion, cu excepția sedanurilor, care trebuie livrate în maxim trei luni, de la semnarea contractului.
Compania susține că licitația – actualmente anulată, viza înlocuirea parcului auto pe care societatea îl deține ca urmare a încheierii în anul 2019 a unui contract de același tip (leasing operațional), înțelegere comercială care urmează să ajungă la termenul final în data de 06 ianuarie 2024. Practic, ulterior datei menționate, toate autovehiculele utilizate la acest moment de companie vor ieși din portofoliul acesteia ca efect a expirării de facto a contractului, document care prevede restituirea bunurilor.
În plus, în motivarea licitației, compania precizează că utilizează încă din anul 2014 acest tip de servicii pentru asigurarea parcului auto al companiei, autovehiculele astfel obținute fiind Dacia Duster pentru primul contract (derulat în perioada 2014-2019), respectiv Suzuki SX4 și S-Cross pentru cel de-al doilea (derulat între 2019 – ianuarie 2024).
Hidroelectrica mai precizează că mașinile solicitate prin caietul de sarcini aferent celui de-al treilea potențial contract de leasing operațional „aveau, de asemenea, condiții minimale de echipare și motorizare (majoritatea între 1000-1600 cm cubi, benzină), iar în prețul ofertei necesar a fi prezentate erau incluse asigurarea obligatorie și CASCO, servisare și mentenanță pentru întreaga perioadă, precum și echiparea cu anvelope de vară și de iarnă”.
Compania susține că „anularea procedurii de achiziție publică va avea în viitorul apropiat un impact major asupra Hidroelectrica, în condițiile în societatea nu are alte mașini în proprietate, iar activitate desfășurată la nivelul companiei presupune deplasarea salariaților la centrale hidro-energetice, la obiectivele de investiții și la lucrările desfășurate pe șantiere etc”.
„Subliniem, de asemenea, faptul că majoritatea amenajărilor hidro-energetice ale companiei sunt amplasate în zone cu altitudini ridicate, iar acțiunile curente implică, printre altele, intervenții în zone greu accesibile, supravegherea permanentă a comportamentului construcțiilor, a stării digurilor și coronamentelor barajelor, precum și deplasarea specialiștilor companiei între zonele de interes, în funcție de necesități. În plus, activitatea Hidroelectrica presupune, între altele, acces în zone muntoase, precum și utilizarea drumurilor forestiere pe parcursul întregului an, indiferent de condițiile meteo”, mai arată compania.
Reprezentanții companiei subliniază că Hidroelectrica a demarat procedura internă de analiză și stabilire a necesarului de mașini, respectiv redactarea caietelor de sarcini, încă din luna februarie a.c., iar achiziția publică a fost lansată în data de 13 mai 2023, compania luând în calcul atât timpii legali necesari pentru finalizarea procedurii, cât și pe cei necesari producerii și livrării autovehicule în numărul solicitat, înainte sau la data limită de expirare a contractului de leasing operațional actual.
Hidroelectrica mai precizează că la acest moment analizează soluțiile posibile pentru asigurarea necesarului de autovehicole al companiei, astfel încât activitatea societății să nu fie afectată la expirarea contractului de leasing operațional aflat în vigoare.