Reprezentanții Ford se aşteaptă ca preţurile maşinilor să scadă cu peste 5% anul acesta şi anul viitor

mondeo Sursa foto: Ford

Ford Motor se aşteaptă ca preţurile maşinilor să scadă cu peste 5% anul acesta şi anul viitor, în condiţiile creşterii stocurilor la dealeri, iar presiunile competitive vor afecta dominaţia Tesla pe piaţa vehiculelor electrice (EV), transmit Bloomberg şi Reuters, conform Agerpres.

“Ei au avut piaţa pentru ei, au avut un start semnificativ. Şi acum se confruntă cu presiuni mult mai extinse”, a afirmat luni Jim Farley, directorul general al Ford, referindu-se la Tesla.

Acesta a anunţat că firma intenţionează să majoreze cheltuielile cu marketingul pentru maşini echipate cu motoare pe combustie, ca răspuns la scăderea preţurilor.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Producătorul auto depinde de modelele alimentate pe benzină, cum ar fi camioneta F-Series şi SUV-ul Bronco, pentru a finanţa planul de 50 de miliarde de dolari pentru expansiunea vehiculelor electrice.

Ford estimează costuri totale cu şapte miliarde de dolari mai ridicate decât ale competitorilor săi. Până la finalul anului, capacitatea globală a Ford de a produce vehicule electrice ar urma să ajungă la 600.000 de unităţi.

Ford a reafirmat că se aşteaptă în acest an la un profit operaţional ajustat între 9 şi 11 miliarde de dolari. Cifra include o pierdere anticipată de 3 miliarde de dolari la divizia de vehicule electrice, Model e.

Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model e (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) şi Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii).