Volumul total al schimburilor comerciale româno-chineze a fost de 9 miliarde de dolari în 2022, în creştere cu 3,1% comparativ cu anul precedent, Republica Populară Chineză fiind al doilea partener comercial al României, după Turcia, între statele din afara Uniunii Europene (UE), potrivit datelor transmise de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), citate de Agerpres.
Camera bucureşteană a găzduit recent un seminar de prezentare a celei mai mari manifestări expoziţionale multisectoriale de import din lume, China International Import Expo (CIIE), care va avea loc în perioada 5-10 noiembrie la Shanghai. Principalele obiective ale seminarului au vizat prezentarea pe larg a manifestării expoziţionale şi a evenimentelor conexe, precum şi promovarea oportunităţilor de participare pentru companiile româneşti interesate, în contextul în care ediţia din acest an a CIIE a fost inclusă în Programul de Promovare a Exportului (PPE) 2023.
Preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, a subliniat în cadrul evenimentului importanţa acordată de Camera bucureşteană dezvoltării relaţiilor de cooperare şi comercial-economice cu China, argumente în acest sens fiind cele unsprezece acorduri de cooperare semnate cu diverse camere de comerţ şi alte instituţii din această ţară, precum şi faptul că o perioadă îndelungată la Beijing a funcţionat o reprezentanţă a CCIB. În contextul în care schimburile comerciale româno-chineze se caracterizează prin cea mai mare de balanţă comercială pe care o înregistrează România la nivelul unei ţări, Iuliu Stocklosa a încurajat firmele româneşti să valorifice oportunităţile oferite de CIIE pentru a pătrunde pe piaţa Chinei.
Potrivit Asociaţiei China-România pentru Promovarea Comerţului Internaţional şi Economiei (AFPICE), prin planul de Stat al R.P.Chineze sunt alocate 192 miliarde de dolari pentru importul de produse alimentare şi conexe din ţările Europei Centrale şi de Est. Dată fiind importanţa acestui târg, în cea mai recentă şedinţa a sa, Consiliul de Export al României a decis prelungirea perioadei în care firmele interesate pot depune dosarele pentru a participa la eveniment cu subvenţie de la bugetul de stat, respectiv, suportarea din bugetul PPE a cheltuielilor de închiriere spaţii şi a serviciilor aferente, precum şi a 50 % din costurile de transport şi cazare pentru un reprezentant al fiecărei firme participante, precizează CCIB într-un comunicat de presă.
Ediţia din acest an a CIIE va fi organizată pe şase pavilioane tematice, şi anume: alimente şi agricultură, automobile şi automotive; industrie inteligentă, informaţii şi tehnologii; bunuri de consum; echipamente medicale şi sănătate; comerţ şi servicii, firmele româneşti având posibilitatea să participe, sub pavilion naţional, în oricare dintre secţiunile menţionate.
Seminarul a fost precedat de o întâlnire a ambasadorului Han Chunlin, consilierului economic şi comercial al Ambasadei, Song Xianmao, şi vicepreşedintelui Centrului Naţional de Congrese şi Expoziţii (Shanghai), Shi Huangjun, cu Mihai Ionescu, preşedintele executiv al ANEIR, co-preşedinte al Consiliului de Export al României, Iuliu Stocklosa, preşedintele CCIB, Mihai Andriţoiu, preşedintele AFPICE. Au fiind abordate aspecte ale colaborării comercial-economice între cele două ţări şi perspectivele acesteia, atât în contextul posibilei participări a României cu pavilion naţional la ediţia din acest an a CIIE Shanghai, cât şi a relativ recentei preluării a mandatului de Şef al misiunii diplomatice chineze de către ambasadorul Han Chunlin, se menţionează în comunicat.
Potrivit datelor CCIB, China a fost a 19-a destinaţie pentru mărfurile exportate de ţara noastră cu o pondere de 1,19%, iar la import a 6-a piaţă de provenienţă a mărfurilor intrate în ţara noastră cu o pondere de 5,89%. În 2022, din volumul total al schimburilor comerciale româno-chineze de 9 miliarde de dolari, 1,2 miliarde reprezintă exporturile (-14,3%), iar 7,8 miliarde de dolari importurile (+6,3%).
Datele preliminare pentru trimestrul I a.c. indică un un volum al comerţului bilateral de 1,9 miliarde de dolari (export 0,3 miliarde dolari, iar import 1,6 miliarde de dolari.
La 30 aprilie 2023, în România erau înregistrate 13.430 firme cu capital chinezesc (locul 5) cu un capital social subscris în valoare de 407 milioane dolari, care plasează R. P. Chineză pe locul 20 între statele investitoare în ţara noastră.
Evenimentul de la Bucureşti a fost organizat de Biroul Internaţional al Expoziţiilor de Import din China, Ambasada Republicii Populare Chineze în România, Centrul Naţional de Congrese şi Expoziţii (Shanghai), Consiliul de Export al României, Asociaţia China-România pentru Promovarea Comerţului Internaţional şi Economiei (AFPICE), alături de Camera bucureşteană, în calitate de co-organizator, cu susţinerea Bank of China (Filiala Bucureşti – Europa Centrală şi de Est).