Ford a inaugurat luni Centrul de Electrificare din Köln, Germania, o unitate de producție tehnologizată la cel mai înalt nivel, unde se va construi noua generație de vehicule electrice de pasageri Ford pentru milioane de clienți europeni, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Ford anunță că a transformat istorica fabrica din Niehl, Köln – fondată în 1930 – ca parte a unei investiții de 2 miliarde de dolari, care reprezintă un vot de încredere major în locurile de muncă calificate din industria prelucrătoare germană și în viitorul producției de automobile în Europa.
Potrivit comunicatului de presă, proiectat pentru a fi extrem de eficient, amplasamentul de 125 de hectare este echipat cu o linie de producție complet nouă, o unitate de asamblare a bateriilor și soluții de automatizare de ultimă generație, permițând o capacitate anuală de producție de peste 250.000 de mașini electrice. În urma succeselor raportate de Mustang Mach-E, E-Transit și F-150 Lightning, Ford a prezentat recent cel de-al patrulea modele electric la nivel global, Explorer, care va fi primul vehicul electric produs în Köln, urmat de un al doilea vehicul electric, un crossover sport.
Compania transmite că Centrul de Electrificare din Köln va fi prima unitate de producție Ford la nivel global care va avea o amprentă neutră de carbon și sprijină angajamentul companiei de a atinge acest obiectiv pentru întreaga sa amprentă europeană până în 2035, ceea ce vizează unitățile de producție, logistica și furnizorii direcți.
„Deschiderea Centrului de Electrificare este cel mai nou capitol din lunga istorie a fabricii Ford din Köln, care se află în centrul industriei auto europene din 1930. Printre vehiculele emblematice construite aici s-au numărat Ford Model A, Taunus, Capri, Granada și Fiesta. De mai bine de 90 de ani, uzina Ford din Köln, care a produs peste 18 milioane de mașini, a fost una dintre cele mai eficiente uzine Ford la nivel mondial și a adus libertatea de mobilitate pentru milioane de europeni, de-a lungul mai multor generații”, mai transmite comunicatul de presă.