Asiguratorii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România au achitat, între 2019-2022, despăgubiri de peste 46 milioane lei achitate pentru locuinţele afectate de furtuni, transmite News.ro. Această sumă a fost plătită pentru aproape 14.000 dosare de daună.
”Asigurătorii membri ai UNSAR au achitat în perioada 2019-2022, doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni, despăgubiri în valoare de peste 46 milioane de lei, în baza asigurărilor facultative de locuinţe. Conform analizei realizate la nivelul asociaţiei, această sumă a fost plătită pentru aproape 14.000 dosare de daună. Dintre acestea, numai anul trecut au fost achitate despăgubiri pentru 3.540 de cazuri”, anunţă UNSAR.
Numărul locuinţelor afectate de furtuni este mai mare, însă doar proprietarii locuinţelor asigurate au putut beneficia de sprijin financiar din partea companiilor de asigurări.
Astfel de fenomene naturale, care produc pagube semnificative, au devenit din ce în ce mai des întâlnite în România, ceea ce se reflectă şi în atenţia pe care românii încep să o acorde asigurărilor facultative de locuinţe. De altfel, conform unui studiu sociologic realizat anul trecut la solicitarea UNSAR, una dintre principalele temeri ale românilor care vizează locuinţele este inclusiv riscul unor fenomene naturale extreme, cauzate de schimbările climatice, arată UNSAR.
„Furtunile, amplificate de schimbările climatice, au devenit din ce în ce mai prezente în viaţa noastră, iar urmările acestora nu se lasă aşteptate. Acum poate ar fi momentul pentru a ne informa despre cea mai bună soluţie de protecţie financiară – poliţa de asigurare – astfel încât fiecare dintre noi să fie #sigurACASĂ alături de cei dragi”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general UNSAR.
Soluţia care poate răspunde nevoilor proprietarilor este asigurarea facultativă de locuinţă, care se poate emite doar după încheierea unei poliţe obligatorii PAD. Printr-o asigurare facultativă, locuinţa poate fi protejată la valoarea ei reală şi pentru mult mai multe riscuri (incendiu, explozie, furtună, vijelie, căderi de corpuri, furt, vandalism, etc). Această asigurare facultativă poate fi personalizată prin includerea unor clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, servicii de asistenţă tehnică la locuinţă, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor pe care le produceţi vecinilor), astfel încât protecţia oferită de asigurare să răspundă nevoilor şi cerinţelor fiecăruia dintre noi.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.