Update 17:00: Rompetrom preciează că incendiul s-a produs în instalația de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanță specifice și nu există victime, toți angajații instalației, dar și din celelalte secții ale rafinăriei fiind evacuați.
„Imediat, angajații instalației au raportat incidentul către serviciul intern de situații de urgență și către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autoritățile, conform procedurilor in vigoare. Nu există victime, toți angajații instalației, dar și din celelalte secții ale rafinăriei au fost evacuați. Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenții au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reușit să limiteze impactul. În colaborare cu autoritățile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului și remedierea situației”, transmite Rompetrol.
Update 16.04: Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, la instalația de distilare a motorinei, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.
Update 15.56: Pe litoralul Mării Negre din proximitatea rafinăriei a fost emis un mesaj Ro-Alert de avertizare a populației
Update 15.34: În acest moment nu sunt victime raportate, anunță ISU. Autoritățile au instituit planul roșu de intervenție
Știrea inițială: Un incendiu a izbucnit miercuri la rafinăria Petromidia din Năvodari, potrivit ISU și reporterului G4Media. Incendiul a fost precedat de o explozie.
Context. O altă explozie urmată de incendiu a avut loc în 2021 la Rafinăria Petromidia din Năvodari, operată de Rompetrol. La acel moment, explozia la instalația de producere a motorinei, urmată de un incendiu stins după aproape trei ore, s-a soldat cu moartea unui angajat și rănirea altor patru. Doi dintre aceștia, cu arsuri, au fost transportați la spitale din București. Primele informații indică faptul că explozia a fost provocată de o conductă fisurată.