Egiptul a primit peste 7 milioane de turişti în prima jumătate a anului 2023, cel mai înalt nivel din istoria Egiptului, potrivit ministrului Turismului Ahmed Issa, citat de publicaţia Egypt Today, transmite News.ro.
Industria turismului din Egipt experimentează în prezent o renaştere semnificativă, deoarece ţara a devenit o destinaţie populară atât pentru călătorii interni, cât şi internaţionali.
Issa a mai afirmat că turiştii germani au reprezentat cel mai semnificativ număr între turiştii străini care au vizitat Egiptul în primul semestru al anului 2023. El a subliniat că este pentru prima dată în istoria Egiptului când se înregistrează o asemenea creştere a numărului de turişti, a numărului de nopţi rezervate, precum şi a regularităţii şi diversităţii surselor pieţelor de turism exportatoare.
Ministrul Issa a mai indicat că estimează că Egiptul va primi 15 milioane de turişti până la sfârşitul acestui an, însă există posibilitatea de a realiza un număr mai mare de atât. Ministrul Turismului a dezvăluit anterior că Egiptul îşi propune să atragă între 18 şi 20 de milioane de turişti în 2024.
Unul dintre principalii factori care contribuie la creşterea turismului în Egipt îl reprezintă eforturile guvernului de a promova moştenirea culturală şi istorică a ţării.
Egiptul a investit recent în infrastructura sa turistică, guvernul lansând mai multe iniţiative menite să promoveze reperele antice şi atracţiile culturale ale ţării. Aceste iniţiative includ deschiderea de noi muzee şi obiective turistice, precum şi restaurarea monumentelor şi templelor istorice.
Ministrul Turismului a declarat că lucrările la Marele Muzeu Egiptean vor fi finalizate la sfârşitul lunii septembrie, în pregătirea deschiderii acestuia până la sfârşitul acestui an.