Reprezentanții IMM-urilor au solicitat, din nou, guvernului “să nu schimbe regulile în timpul jocului sau în timpul exerciţiului fiscal”

preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Florin Jianu Sursa foto: Facebook/ Consiliul Național al IMM-urilor

Guvernul ar trebui să analizeze şi să cântărească foarte atent măsurile pe care le impune şi mai ales consecinţele economice, sociale şi de natură politică ale acestora, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Florin Jianu, scrie Agerpres.

“Sigur că, fiind o perioadă cu foarte multe zvonuri, trebuie să facem un apel la raţiune şi la echilibru şi să spunem că întotdeauna mediul de afaceri este un partener onest şi că aşteaptă aceeaşi onestitate din partea statului, că regulile trebuie respectate şi să încercăm, totuşi, să nu le schimbăm în timpul jocului sau în timpul exerciţiului fiscal. Reforma ar trebui să înceapă de la stat şi statul să fie primul care să dea un mesaj asupra reformei şi asupra parteneriatului cu mediul privat. Aşteptăm o asumare a măsurilor, însoţite de analize de impact, şi să putem şi noi să venim cu propriile analize şi cu propriul feedback pe aceste tipuri de măsuri care sunt vizate în această perioadă. Considerăm că ‘cheia’ o reprezintă consultarea partenerilor sociali”, a spus Jianu.

Potrivit şefului CNIPMMR, “guvernul ar trebui să analizeze şi să cântărească foarte atent măsurile pe care le impune şi mai ales consecinţele lor: consecinţe economice, sociale, dar şi de natură politică”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Facem din nou apel către Guvern să se uite cu atenţie spre Fondul de modernizare şi o necesitate a mediului de afaceri, şi anume independenţa energetică, şi să repunem pe tapet acel program ‘IMM Prosumer’, pentru că, dacă ne uităm la inflaţie, principala componentă a acesteia a fost determinată de energie. Hai să fim lăsaţi şi sprijiniţi să producem energie ieftină, astfel încât să vedem şi produsele pe care le punem pe raftul românilor că sunt mai ieftine.”, a menţionat Florin Jianu.

El a făcut declarații similare și marţi, după consultările pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai CNIMMR şi ai Confederaţiei Patronale Concordia. Jianu a spus că orice fel de modificare fiscală trebuie făcută de la 1 ianuarie 2024, iar Guvernul trebuie să dea primul exemplu în privinţa echilibrării bugetului de stat şi, mai ales, a cheltuielilor.

„Ceea ce am solicitat, împreună cu partenerii noştri, a fost stabilitate şi predictibilitate. Orice fel de necesară modificare fiscală trebuie făcută de la 1 ianuarie 2024. Acesta este mesajul pe care noi l-am transmis. Apoi, Guvernul trebuie să dea primul exemplu în ceea ce înseamnă echilibrarea bugetului de stat şi, mai ales, a cheltuielilor. Am spus nişte lucruri foarte clare legat de fondurile europene. Din perioada 2021 – 2027, până în acest moment, nu s-a cheltuit niciun euro. S-au promis 490 de apeluri în valoare de 36,8 miliarde de euro şi nu s-a cheltuit niciun euro. În continuare, se fac agenţii, în continuare sunt angajări la bugetul de stat. Or, ceea ce noi am solicitat din partea mediului privat a fost echitate”, a afirmat Jianu, la finalul discuţiilor, potrivit Agerpres.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: