UMB va termina lucrările pe lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești până la sfârșitul anului, dar nu va putea circula pe toți cei 32 de kilometri între Slatina și Colonești, ci va fi o descărcare provizorie în DN 65 Slatina – Pitești, a anunțat joi, după o verificare pe șantier, șeful CNAIR Cristian Pistol.
Lotul 3 Slatina – Colonești este la peste 70% execuție, iar descărcarea provizorie este necesară pentru că lotul 4 Colonești – A1 (Oarja) este la 25% (tot UMB constructor). Pe de altă parte, licitația CNAIR pentru Studiul de Fezabilitate al descărcării Colonești este în continuare suspedată.
„Verificări acum pe șantierele tronsoanelor 4 și 3 ale Drumului Expres Craiova-Pitești. Deși este o sărbătoare ortodoxă importantă (Sf. Ilie), managementul este prezent în șantier pentru asigurarea permanenței și gestionarea activitătilor curente. Am discutat cu reprezentanții UMB despre stadiul lucrărilor și am precizat că luăm toate măsurile care țin de CNAIR pentru finalizarea defrișărilor pe coridorul tronsonului 4, astfel încât lucrările să nu sufere întarzieri. Pentru modificările proiectului în timpul execuției am depus deja documentația si suntem foarte aproape de obținerea Deciziei etapei de încadrare. Aceste modificări au fost necesare pentru asigurarea unui traseu optim. Una din problemele care îngreunează lucrările în această perioadă sunt ploile frecvente. De aceea am solicitat constructorului ca în perioadele în care vremea permite, să mențină un ritm accelerat al lucrărilor.
Tronsonul 4 (Colonești-Oarja-Pitești), în lungime de 31,82 km trebuie finalizat și dat în circulație anul viitor. La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 25%.
Pe tronsonul 3 (Valea Mare-Colonești), în lungime de 31,75 km lucrările avansează într-un ritm bun și au depășit deja 70%. Constructorul face toate demersurile necesare pentru deschiderea circulației până la sfârșitul anul acesta (înainte de termenul contractual). Tronsonul va avea asigurată o descărcare provizorie în DN 65 la Colonești, pentru ca majoritatea acestuia să fie folosită”, a transmis Cristian Pistol.
Imagini din dronă cu lucrările de pe Lotul 3 au fost publicate pe Canalul YouTube „Marius Patrulescu”:
CNAIR urmează să semneze contractul pentru lotul 1 Craiova – Robănești (17 km) cu Ozaltin (detalii aici).