Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat duminică, la Beijing, că tăierea tuturor legăturilor economice cu China este “o iluzie”, în contextul în care unele ţări occidentale pun la îndoială dependenţa lor economică de gigantul asiatic, relatează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Ne opunem total ideii de decuplare. Decuplarea este o iluzie”, a spus Bruno Le Maire, intervievat de jurnalişti cu ocazia unei călătorii în China.

“Este imposibil să tăiem toate legăturile dintre economia americană şi europeană şi cea a Chinei”, a declarat ministrul, care a vorbit în limba engleză cu presa internaţională la ambasada Franţei la Beijing.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Cu toate acestea, Bruno Le Maire a apărat ambiţia unei mai mari independenţe economice a Franţei în anumite sectoare.

Conceptul de “reducere a riscurilor”, popular în ultimele luni în multe ţări occidentale, “nu înseamnă că China constituie un risc”, a ţinut să precizeze Bruno Le Maire, dorind să “evite orice neînţelegere”.

“Asta înseamnă că vrem să fim mai independenţi (…) Nu vrem să ne dăm seama, aşa cum am făcut-o în timpul crizei COVID, că suntem prea dependenţi de anumite componente foarte specifice”, a afirmat el.

Remarcile survin într-un moment în care mai multe ţări occidentale spun că doresc să-şi reducă dependenţa economică de China, inclusiv Germania, pentru care Beijingul este cel mai mare partener comercial şi o piaţă vitală pentru puternicul său sector auto.

Unii oficiali americani apără o astfel de idee, pe fondul tensiunilor cu Beijingul.

Într-o vizită în China la începutul lunii iulie, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus totuşi că o “decuplare” a economiei americane de cea a Chinei este “practic imposibilă”, având în vedere ponderea sa pentru economia mondială.

Într-o lume cu economii interconectate, aceasta este o “propunere falsă”, a declarat și premierul chinez Li Qiang în iunie.

Bruno Le Maire se află în China pentru dialogul economic şi financiar franco-chinez la nivel înalt, o întâlnire bilaterală anuală dedicată acestor probleme strategice.

Ministrul francez al Economiei, Finanţelor şi Suveranităţii Industriale şi Digitale se va deplasa luni la Shenzhen, o metropolă care se învecinează cu Hong Kong şi considerată “Silicon Valley-ul chinezesc”.

El se va întâlni cu investitori chinezi şi directori de mari companii, inclusiv cu cel al producătorului auto BYD, care are în vedere deschiderea unei fabrici de vehicule electrice în Europa.