Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a criticat miercuri inițiativa unui sindicat din cadrul companiei Tarom de a cere donații din partea cetățenilor pentru a salva linia aeriană. El le-a transmis sindicaliștilor că sunt prea mulți angajați în companie, iar el nu văzut nicio altă instituție în care atât de mulți angajați să fie înrudiți. Aflat lângă el, premierul Marcel Ciolacu a completat: – Ca la TVR!
„Domnii de la sindicat prima oară ar trebui să vadă altele. Unu, că este supradimensionat numărul de angajați de la Tarom, cum se încearcă să se facă ceva, cum o dăm într-o grevă. Doi, eu n-am întâlnit instituție cu mai mulți angajați neamuri între ei, cum e la Tarom. (Premierul Ciolacu a adăugat discret: – Ca la TVR!) Campanii de tipul ăsta „Dăm un leu pentru Ateneu” erau în trecut. E o chestiune care de bine la presă, dar nu asta e soluția. Scuzați-mă, un leu. Eu recomand românilor să nu dea, ca să fiu mai clar pentru ce strâng cei de la sindicat, că n-am încredere foarte mare. Pot să se supere pe mine. Eu n-am încredere foarte mare în acest stil de a face subscripție publică, mai ales gestionată de, așa cum am spus cineva care pare foarte atent când încerci să faci câte o restructurare”, a spus Grindeanu.
Pe de altă parte, ministrul Grindeanu a amintit că Tarom așteaptă aprobarea de la Comisia Europeană pentru un ajutor de stat.
„Suntem în dialog cu Comisia Europeană legat de ajutorul de stat care trebuie să să-l primim și eu sper să-l primim în câteva săptămâni. Suntem în discuții cu doamna vicepreședinte Verstager. Eu am înțeles că a fost și perioada asta de vacanță și la nivel de Comisie Europeană, dar odată și odată trebuie să se închidă acest subiect. Am livrat toate lucrurile care ni s-au cerut astfel încât să primim acest ajutor de stat. Și da, vă spun cât se poate de clar că îmi doresc să salvăm această companie. Toată lumea își dorește. E un brand pe care nu putem să-l să-l aruncăm la gunoi, dar trebuie să se așeze pe criterii economice valide. În acest moment, cu acest număr de personal pe care îl avem la TAROM, lucrurile nu stau în picioare”, a precizat ministrul.
În plus, Grindeanu a anunțat că, în curând Tarom va avea un nou șef.
„Probabil că în următoarele două-trei săptămâni vom avea un un manager general care provine din zona aceasta, să zicem, corporatistă și care nu neapărat are o legătură cu cu zona de de aviație. Da, are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie multinațională. Poate că asta este soluția pentru a ieși din acest cerc vicios”, a completat el.
Sindicatul Unit Tarom (SUT) a solicitat marți donaţii pentru salvarea operatorului aerian naţional, care în anul 2023 mai dispune de 12 aeronave şi doar 19 zboruri externe, faţă de 27 de zboruri şi mult mai multe aeronave în anul 1967, potrivit unui comunicat de presă.
„Forma donaţiilor, conturile şi Prospectul de emisiune vor fi publicate conform legislaţiei în vigoare. Dai 1 RON! Salvezi TAROM!”, se menţionează în comunicatul sindicaliştilor din TAROM, semnat de preşedintele SUT, Narcis Pascu.
Ulterior, tot în cursul zilei de marți, 19 septembrie, TAROM a transmis un mesaj de disociere faţă cererea de donaţii publice iniţiat de unul dintre sindicatele din companie pentru salvarea operatorului aerian naţional, potrivit unui comunicat de presă.
„Suntem într un moment crucial în care TAROM se redefineşte şi are şanse să redevină, după o lungă pauză, o companie profitabilă, numai dacă definitivează procesul de restructurare care, la rândul său, urmăreşte în primul rând centrarea tuturor eforturilor noastre pe experienţa pasagerilor noştri”, se mai precizează în comunicat.
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023 al companiei TAROM prevede o pierdere în valoare de 62,416 milioane de lei, în scădere cu 28,79%, respectiv cu suma de 154,349 milioane de lei faţă de pierderea aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, şi în scădere cu 20,53%, echivalentul a 241,641 milioane de lei, comparativ pierderea preliminată/realizată la data de 31 decembrie, anul trecut.
Numărul de personal prognozat pentru finele anului 2023 este de 1.314 salariaţi, în scădere cu patru salariaţi faţă de cel aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, prin Ordinul MTI nr. 470/2022.
Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – Legea nr. 368/2022, în valoare de 10.592,85 lei/salariat, a fost estimat în creştere cu 18,03% în comparaţie cu valoarea preliminată/realizată în anul precedent.