Autoturismele second hand au reprezentat aproape 68% din total înmatriculări noi în România, în al treilea triemstru

inmatriculari auto, masini

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 3,8%, în al treilea trimestru al acestui an, faţă de acelaşi interval din 2022, în timp ce înregistrările noi de autoturisme second hand importate, în total înmatriculări noi de autoturisme, au rămas crescute, de 67,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, scrie Agerpres.

Conform statisticii oficiale, în perioada de referinţă, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creşteri la categoria autobuze şi microbuze – cu 88,3%, precum şi la categoria mopede şi motociclete (+0,7%). Pe de altă parte, s-a consemnat o scădere de 4,4% la categoria autoturisme.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate majorări la toate categoriile, astfel: autobuze şi microbuze (de 3,4 ori), mopede şi motociclete (+5,1%) şi autoturisme (+1,4%).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Datele INS relevă, totodată, că la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate creşteri de 9,2% la categoria autotractoare, timp în care au fost consemnat şi scăderi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 8,2%, şi la categoria remorci şi semiremorci (-0,1%).

Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au raportat procente pozitive la toate categoriile, după cum urmează: autotractoare (+10,6%), remorci şi semiremorci (+6%) şi autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 5,3%.

Potrivit sursei citate, în comparaţie cu trimestrul II din 2023, în trimestrul III din acelaşi an, înmatriculările noi de vehicule rutiere au crescut cu 4,3% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, respectiv cu 1,1% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.

De asemenea, pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 34,4%.

La categoria autobuze şi microbuze cele mai multe vehicule (24,2%) au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede şi motociclete, 26,4% au fost incluse la norma de poluare Non-Euro.

Vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat la categoria autocamioane în proporţie de 28,7%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare (39,6%), iar pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale, cele mai multe unităţi (24%) au fost clasificate în norma Non-Euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: