Guvernul discută în ședința de joi proiectul de ordonanță de urgență prin care renunță la micșorarea plafoanelor pentru plățile cash, din cauză că „societatea românească nu este pregătită la acest moment pentru limitarea utilizării numerarului”.
„Atât reacțiile din spațiul public, cât și cele existente la nivelul societății ca urmare a adoptării acestei măsuri, au determinat concluzia că societatea românească nu este pregătită pentru măsura limitării utilizării numerarului”, se menționează în nota de fundamentare.
În document se mai precizează și faptul că din sondajul efectuat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România privind reducerea plafoanelor pentru plățile cash, în perioada 03-06.11.2023, respondenții au fost în defavoarea măsurilor de reducere a plafoanelor de încasări și plăți în numerar. Astfel, din cei peste 2.500 de antreprenori, la întrebarea dacă consideră oportună reducerea pragului pentru plățile cash introduse prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, 94,1% au răspuns „NU”.
„Măsura de diminuare a plafoanelor până la care numerarul poate fi utilizat a fost adoptată în contextul necesității de combatere a fenomenului, tot mai acut, de evaziune fiscală, ținând seama, inclusiv, de faptul că în ultimul proces de evaluare MONEYVAL a fost evidențiat faptul cã economia României este bazată pe numerar, iar dimensiunea economiei subterane este de aproximativ 30% din PIB, utilizarea numerarului fiind principala metodă de spălare a banilor, la nivel național”, se mai menționează în nota de fundamentare.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți că Executivul va renunța la micșorarea plafoanelor pentru plățile cash. El a spus că măsurile care ar fi urmat să între în vigoare pe 11 noiembrie vor fi modificate în următoarea ședință de guvern. Marcel Ciolacu spune că a luat decizia după mai multe discuții avute cu micii întreprinzători.
Citește și: