Membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii avertizează că vor declanşa greva generală în data de 27 noiembrie dacă revendicările lor privind condiţiile de muncă şi salarizarea nu vor fi soluţionate, informează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prima formă de protest este anunţată pentru miercuri, 22 noiembrie, când aceştia vor organiza o grevă de avertisment de două ore.

“În data de 22 noiembrie 2023, în intervalul orar 8:00 -10:00, membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii vor declanşa greva de avertisment în semn de protest faţă de condiţiile actuale de muncă, deficitul de personal, salariile inechitabile şi faţă de neplata orelor suplimentare. Această acţiune este parte a eforturilor noastre de a evidenţia problemele majore cu care ne confruntăm”, se arată într-un comunicat al Federaţiei citat de Agerpres.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Reprezentanții sindicatelor spun că au considerat că este necesar să recurgă la această formă de protest pentru a atrage atenţia asupra problemelor comunicate în nenumărate rânduri clasei politice şi rămase nerezolvate.

“Avertizăm că, în absenţa soluţiilor imediate, vom fi nevoiţi să declanşăm greva generală în data de 27 noiembrie 2023. În contextul grevei generale, vă informăm că activitatea în toate instituţiile noastre va fi oprită pe termen nelimitat. Din păcate, modul în care clasa politică a înţeles să se raporteze la diferitele categorii sociale, măsurile adoptate, cât şi măsurile neasumate, atitudinea samavolnică, toate acestea au condus spre această decizie radicală – grevă”, subliniază comunicatul.