O farmacie la 4.000 de locuitori în fiecare oraş, dar nu mai puțin de două, indiferent de numărul populaţiei – proiect

farmacie, farmacisti Sursa foto: Pixabay

Farmaciile comunitare în mediul urban ar putea fi deschise în funcţie de necesităţile comunităţii şi de numărul de locuitori, potrivit unei propuneri legislative de modificare a articolului 12 din Legea Farmaciei nr. 266/2008, depusă la Parlament, transmite Agrepres.

Conform proiectului, înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de necesităţile comunităţii şi de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, după cum urmează: în municipiul Bucureşti o farmacie la 3.000 de locuitori; în oraşele reşedinţă de judeţ o farmacie la 3.500 de locuitori; în celelalte oraşe o farmacie la 4.000 de locuitori, minim două farmacii indiferent de numărul populaţiei.

Ministerul Sănătăţii publică pe pagina de internet proprie lista cu farmaciile comunitare autorizate, localităţile urbane unde se mai pot deschide, chiar dacă numărul populaţiei s-a redus potrivit recensământului populaţiei din 2022, în conformitate cu condiţiile prevăzute de proiectul de lege, precum şi cu solicitanţii care au depus cereri de înfiinţare, în ordinea depunerii lor, menţionându-se data la care s-au înaintat cereri, mai prevede proiectul.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Prezenta propunere legislativă survine ca urmare a depopulării localităţilor mici urbane şi a eforturilor depuse la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se găsi soluţii de a exista farmacii în oraşe unde ca urmare a scăderii populaţiei, conform recensământului populaţiei din 2022 şi conform legii actuale, se desfiinţează sau îşi reduc activitatea. Modificările propuse nu afectează bugetul de stat, nu presupun anumite cheltuieli bugetare, ci dorim doar o reglementare adaptată situaţiei actuale, se creează competitivitate şi nu monopol al preţurilor practicate de o singură farmacie şi astfel vom sprijini comunităţile îmbătrânite şi depopulate de locuitori tineri, în care lipsa a cel puţin un punct farmaceutic are efecte devastatoare la adresa protejării sănătăţii locuitorilor”, argumentează în expunerea de motive iniţiatorii, senatori PNL şi un senator UDMR.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.